Simona Halep, în sferturi după o victorie fără emoții (6-1, 6-3 vs Marketa Vondrousova)

Simona Halep, în sferturi după o victorie fără emoții (6-1, 6-3 vs Marketa Vondrousova)

Revenită pe teren după o pauză de câteva săptămâni, Simona Halep a jucat aproape perfect împotriva Marketei Vondrousova (20 WTA). Serviciul româncei s-a aflat la mare înălțime (a pierdut un singur punct cu - o dublă greșeală în ultimul game al partidei), iar a doua favorită a turneului de la Stuttgart s-a impus cu 6-1, 6-3, după 56 de minute de joc, și s-a calificat în sferturile competiției.

HotNews.roFoto: Hotnews

De știut:

  • Pentru Simona Halep, aceasta este prima victorie obținută în fața Marketei Vondrousova. Jucătoarea din Cehia s-a impus în primele două confruntări directe.
  • În sferturi, Simona Halep se va duela cu învingătoarea partidei dintre Belinda Bencic (Elveția, 12 WTA și cap de serie nr. 8) și Ekaterina Alexandrova (Rusia, 34 WTA).
  • Calificarea în sferturi îi aduce Simonei un cec în valoare de 12.500 de euro și 100 de puncte în clasamentul WTA de simplu.

Ce a spus Simona Halep:

"A fost un meci excelent! Așteptam de două zile să intru și să joc, eram foarte motivată, dar în același timp și puțin tensionată deoarece aveam două înfrângeri în disputatele cu ea. Spre deosebire de meciurile precedente, astăzi am fost un pic mai agresivă și am jucat aproape de cel mai bun nivel al meu" - Simona Halep.

Simona Halep vs Marketa Vondrousova:

Ași: 3-1

Duble greșeli: 1-2

Puncte câștigate cu primul serviciu: 19/26 (73%) - 17/24 (71%)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 13/14 (93%) - 5/20 (25%)

Puncte de break câștigate: 4/6 (67%) - 0/0 (0%)

Lovituri câștigătoare: 22-8

Erori neforțate: 13-16

Total puncte câștigate: 54-30

Durată meci: 56 minute.

Ultimul punct al partidei dintre Simona Halep și Marketa Vondrousova:

Desfășurarea livetext a partidei dintre Simona Halep și Marketa Vondrousova:

Setul II

6-3 Dublă greșeală și pentru Simona (prima din meci). O lovitură prea lungă a Simonei... Combinație perfectă pentru Simona - serviciu la exterior, forehand în lung de linie. Marketa ratează cu reverul (30-30). Vondrousova mai ratează o lovitură - minge de meci pentru Simona. Vondrousova ratează slice-ul - victorie pentru Simona.

5-3 Simona începe bine game-ul de retur, se deplasează foarte bine pe linia de fund și eroarea adversarei vine în cele din urmă. Simona ajunge la scurtă, Marketa încearcă să o paseze, dar trimite în fileu (0-30). Simona accelerează cu reverul și obține trei mingi consecutive de break. Prima este salvată cu un as. Urmează o dublă greșeală - Simona va servi pentru câștigarea partidei.

4-3 Simona câștigă un schimb lung cu o lovitură splendidă de rever în lung de linie. Serviciu spre corpul adversarei, Marktea returnează afară (40-0). Game alb pentru româncă.

3-3 Banda fileului amortiează o lovitură a cehoaicei și Simona lovește decisiv. Simona anticipează direcția serviciului și returnează perfect cu reverul. Un serviciu mai bun al Marketei de această dată. Încă o scurtă câștigătoare pentru Vondrousova (30-30). Simona ajunge prea târziu la minge și nu mai poate răspunde. Vondrousova revine de la 0-30 și câștigă game-ul.

3-2 Rever în lung de linie superb al Simonei. Halep vede că adversara a lăsat un spațiu liber, dar nu a lovit suficient de precis. Al doilea as al partidei (30-15). Serviciu foarte bun urmat de o lovitură în cross (40-15). Încă un as.

2-2 Halep încearcă să trimită în locul de unde a plecat adversara, dar nu prinde terenul. Încă un rever ratat de Simona. O ramă a cehoaicei. Simona încearcă să puna presiune la retur (40-30). Simona alunecă și ratează lobul.

2-1 Simona se descurcă minunat, câștigă fără probleme primele două puncte. Vine însă o eroare neforțată. Marketa atacă un serviciu moale, dar ratează ținta. Simona închide game-ul cu un as.

1-1 Scurtele rămân punctele forte ale cehoaicei - Simona nu ajunge la timp. Serviciu bun, retur în fileu. După trei punct câștigate rapid de Marketa, Simona profită de o minge scurtă și trimite în colțul terenului. Vondrousova își face în cele din urmă serviciul.

1-0 Marketa s-a apărat exemplar, dar a cedat în cele din urmă. Simona câștigă punct după punct, încă o dată Marketa nu are răspuns la retur. Game alb pentru româncă.

Setul I

6-1 Nimic nu îi iese cehoaicei, Simona este foarte precisă în lovituri, Marketa este dominată autoritar. Trei mingi consecutive de break și de set pentru Simona. Serviciu bun la mediană, urmat de un forehand bun pentru Vondrousova. Simona își adjudecă primul set.

5-1 Simona se descurcă excelent în aceste momente. Vine însă o eroare de neînțeles - aflată în apropierea fileului, cu tot terenul liber în față, Simona ratează complet lovitura. Marketa face surprinzător de multe erori. Două consecutive și în acest game. Încă o lovitură ratată complet de Simona - smashul s-a dus mult în spatele liniei de fund. Simona își reglează tirul și se apropie de câștigarea setului.

4-1 Retur prea lung al Simonei. Halep alternează bine loviturile, Vondrousova mai comite o eroare. Simona se apără bine, dar Vondrousova găsește o lovitură bună de rever. Dublă greșeală din partea cehoaicei (30-30). Simona prinde linia cu o lovitură norocoasă și închide punctul în cross - minge de break. Marketa încearcă să surprindă pe contre-pied, dar lovește prea puternic. Simona se distanțează.

3-1 Simona servește bine în debutul partdei. De lângă fileu, Simona ratează primul atac și trimite în plasă cu al doilea voleu. Marketa pune presiune la retur (15-30). Vondrousova se apără bine, dar Simona închide punctul în contre-pied. Lovitură foarte bună în diagonală a Simonei (40-30). Retur ratat al Marketei, Simona își confirmă avantajul.

2-1 Încă o scurtă perfectă din partea Marketei. Simona lovește prea moale, mingea se oprește în fileu. Simona nu atacă bine inițial, dar Vondrousova răspunde cu o lovitură spre corpul Simonei și românca închide punctul cu puțin noroc (mingea a aterizat pe linie). Simona controlează schimbul și se impune de lângă fileu (30-30). De această dată, Simona anticipează bine scurta, ajunge la timp și plasează perfect mingea, în colțul terenului - minge de break. Alison Hughes coboară din nou din scaun - Simona a avut dreptate, primul serviciu al cehoaicei nu a fost bun. Simona returnează bine și face primul break.

1-1 Vondrousova ratează lovitura de rever. Simona forțează o eroare din partea adversarei. Serviciu bun spre exterior. Simona se deplasează foarte bine, urcă la fileu și închide game-ul.

0-1 Meciul a început. Marketa servește prima. Simona îi oferă punctul adversarei după ce a lovit greșit mingea. Forehand-ul în lung de linie al Simonei nu prinde terenul. Schimbul a fost întrerupt, deși lovitura Simonei a fost una bună (arbitra a coborât din scaun și a decis rejucarea punctului). Scurtă bună din partea Marketei. După ce lovește banda fileului, mingea trimisă de Marketa iese afară. Serviciu foarte bun la mediană al cehoaicei.

Vondrousova vs Halep 2-1

2021, Stuttgart: 6-1, 6-3 pentru Halep

2019, Roma: 2-6, 7-5, 6-3 pentru Vondrousova

2019, Indian Wells: 6-2, 3-6, 6-2 pentru Vondrousova

Marketa Vondrousova (Cehia) - 21 de ani, locul 20 WTA, 1.72 metri. A câștigat din tenis $3.790.234, iar cel mai bun loc ocupat a fost 14 (pe 1 iulie 2019).

"Porsche Tennis Grand Prix" are loc între 19-25 aprilie pe zgură în condiții indoor. Competiția face parte din categoria "WTA 500" și are premii în valoare totală de $565.530.

Ce a făcut Simona Halep de-a lungul timpului la Stuttgart:

2020 / Nu a avut loc din cauza pandemiei de Covid-19

2019 / Nu a participat

2018 / Sferturi: Coco Vandeweghe vs Simona Halep 6-4, 6-1

2017 / Semifinale: Laura Siegemund vs Simona Halep 6-4, 7-5

2016 / Turul 2: Laura Siegemund vs Simona Halep 6-1, 6-2

2015 / Semifinale: Caroline Wozniacki vs Simona Halep 5-7, 7-5, 6-2

2014 / Turul 2: Svetlana Kuznetsova vs Simona Halep 7-5, 7-6(4).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:16
„Nu e nimic făcut pe ascuns” Ionuț Radu se apără după ce a fost acuzat că refuză naționala: „E șocant să constat asta”
„Nu e nimic făcut pe ascuns”  Ionuț Radu se apără după ce a fost acuzat că refuză naționala: „E șocant să constat asta”
22:47
Nucleul EURO 2024, tot mai subțire ANALIZĂ. Hagi, la minimul mandatului: doar 10 jucători de la EURO 2024 pentru dubla cu Polonia și Bosnia
Nucleul EURO 2024, tot mai subțire ANALIZĂ. Hagi, la minimul mandatului: doar 10 jucători de la EURO 2024 pentru dubla cu Polonia și Bosnia
22:43
Criză la gigantul Gyor Campioana Ungariei ar avea mari probleme financiare! Ce le-ar fi cerut jucătoarelor + prima reacție
Criză la gigantul Gyor Campioana Ungariei ar avea mari probleme financiare! Ce le-ar fi cerut jucătoarelor + prima reacție
23:13
„Nu mi se pare normal” Șumudică i-a dat replica lui Pancu: „Ce să fac, să-i pregătesc echipa?”
„Nu mi se pare normal” Șumudică i-a dat replica lui Pancu: „Ce să fac, să-i pregătesc echipa?”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Citește mai mult
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Maria, "Regina Grădinăreasă". După război, speranța și credința i-au venit din crăițe și calendule. "Flori peste tot, în grădini, în case, în spitale, în fiecare colț de stradă"
B365