Simona Halep va prezenta miercuri, de la ora 19:00, pe Arena Naţională, trofeul câştigat la Wimbledon

Simona Halep îşi va prezenta publicului din România trofeul cucerit sâmbătă la Wimbledon, în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Capitalei pe Arena Naţională, miercuri, începând cu ora 19:00, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Accesul publicului va fi gratuit.

"I-am transmis personal doamnei Primar General Gabriela Firea rugămintea ca Primăria să ne pună la dispoziţie Arena Naţională şi logistica necesară organizării acestui eveniment şi am găsit, la fel ca întotdeauna, înţelegerea necesară, drept pentru care îi adresez public mulţumirile Federaţiei Române de Tenis. Sunt convins că iubitorii sportului din Bucureşti şi nu numai vor fi încântaţi să o felicite la scenă deschisă pe marea noastră campioană", a declarat luni preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac.

La evenimentul similar, din 11 iunie 2018, când Simona Halep şi-a prezentat trofeul de la Roland Garros, prezenţa Gabrielei Firea pe Arena Naţională alături de Halep a fost primită cu huiduieli de public. Ulterior, Primarul General a fost nevoită să-şi închidă pagina de Facebook, din cauza criticilor vehemente primite.

Simona Halep a câștigat sâmbătă turneul de la Wimbldon, după ce a învins-o în finală pe americanca Serena Williams, scor 6-2, 6-2, în 55 de minute. Românca și-a trecut astfel în palmares al doilea Grand Slam din carieră, după cel cucerit la Roland Garros în 2018.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:59
LIVE FCSB - Rapid, în etapa #13 din Superliga. Spectacol pe Arenă! Boutoutaou dă lovitura și restabilește egalitatea

22:25
Show-ul antrenorilor reactivi FOTO+VIDEO. Ce nu s-a văzut la TV la FCSB - Rapid: Pancu se trage de bluză, Reghecampf aproape intră pe teren

22:13
Probleme pentru Garita? Atacantul de la FCSB a fost înlocuit în minutul 42 al meciului cu Rapid » Momentul neobișnuit surprins de camere

21:37
Gol de senzație în derby! FOTO. Stojilkovic a marcat în FCSB - Rapid cu o execuție superbă » Arena Națională era învăluită în fum

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10

Citește mai mult

Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională

Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

Ospăț cu ștaif, servire pe viteză și ce am mâncat la Zexe Blanc în București, lângă Parcul Icoanei
B365