Simone Biles explică de ce femeilor le este mai greu în sportul de performanță

Simone Biles a fost în centrul atenției la ediția de la Tokyo a Jocurilor Olimpice. Retrăgându-se de la cinci probe din cauza problemelor de sănătate mintală, gimnasta a declarat după încheierea competițiilor feminine că este mai greu pentru reprezentantele sexului feminin să facă sport de performanță.

Simone BilesFoto: Martin Rickett / PA Images / Profimedia

”Este greu, dar mai greu este pentru o femeie să fie atlet pentru că toată lumea vrea ca tu să nu reușești și să te prăbușești.

Ce facem noi nu este ușor. Dacă ar fi, toată lumea ar putea să reușească. Nu suntem doar atleți, ci oameni și avem emoții și lucruri la care încercăm să lucrăm <<în spatele cortinei>>.

Cred că este ceva ce oamenii trebuie mai mult să ia în considerare (n.r. problema sănătății mintale a atleților). Să fiu <> nu m-a afectat. A fost vorba de ceea ce voiam eu să obțin și faptul cătoată lumea îmi spunea că eu sunt piesa de rezistență a echipei. Asta m-a stresat constant.

Să pui sănătatea mintală pe primul loc. Nu contează că ești pe cea mai mare scenă, sănătatea ta este mult mai importantă ca orice medalie”, a declarat Simone Biles după încheierea competiției de gimnastică de la JO Tokyo 2020.

Gimnasta americană a fost pe toate reclamele olimpice din SUA înainte de începerea competiției din Tokyo, fiind promovată pe toate canalele de comunicare existente, potrivit Marca.com.

Simone Biles a cucerit medalia de bronz la bârnă, probă de la JO 2020, dars-a retras din următoarele finale: echipe, individual-compus, sărituri, paralele şi sol.

În vârstă de 24 de ani, gimnasta a acuzat un blocaj mental în concursul pe echipe, de unde s-a retras ulterior.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:54
Musi mai stă! Dinamovistul va reveni pe teren abia în returul Superligii

14:08
„Giuleștiul te așteaptă!” Reacția clubului Rapid, după gestul eroic al elevului de 12 ani din Bistrița: „Din respect pentru eroul nostru și familia sa”

14:02
Ronaldo a decis! Ce face Cristiano legat de naționala Portugaliei după suspendare și amendă. E radical?! „Se simte trădat”

12:42
Cătălin Tolontan În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Top stiri
Blat cu Mutu, la Dinamo  „Eu chiar n-am știut nimic”, spune Adrian Mutu despre  un faimos meci aranjat, cu Borcea în lojă și Dinu pe bancă
Special
07:30

Citește mai mult

Moment viral în PSG - Barca   FOTO  Lucas Hernandez și Lamine, protagoniști: „Yamal  o să verifice și sub pat,  la hotel”
Liga Campionilor
09:59

„Știți ce trebuia să facem noi? O răscoală”   Ilie Năstase,  declarații controversate  despre România, după protestele violente din Franța
Diverse
11:27

FOTO | “Intersecția Morții”. Accident cumplit, cu o femeie lovită de un autocar care venea de pe Colentina și mergea spre Calea Moşilor, și Pasajul de la Obor
B365
20.10