„Nu e nimic ilegal”  Botoșani e acuzată de  lipsă de fair-play  la golul egalizator! Sorin Cârțu: „Nu aveam așteptări de la ei”
Sorin Cârțu / Foto: Sport Pictures

„Nu e nimic ilegal” Botoșani e acuzată de lipsă de fair-play la golul egalizator! Sorin Cârțu: „Nu aveam așteptări de la ei”

  • FC Botoșani - Universitatea Craiova 2-2. Sorin Cârțu, președintele de onoare al oltenilor, a vorbit despre lipsa de fair-play a moldovenilor la golul marcat din prelungiri.
  • Jucătorii lui Leo Grozavu ar fi trebuit să înapoieze o minge dată intenționat în aut pentru ca Baiaram să primească îngrijiri medicale. Aceștia au refuzat, iar ulterior au reușit să înscrie.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Ștefan Baiaram a acuzat probleme medicale pe finalul partidei și s-a întins pe gazon. Observând acest lucru, portarul oltenilor, Laurențiu Popescu, a trimis mingea în aut, pentru ca al său coleg să primească îngrijiri medicale.

După ce Baiaram s-a ridicat, jucătorii celor de la Botoșani n-au mai trimis mingea înapoi în posesia oltenilor. Au construit faza și, după două-trei respingeri neinspirate ale jucătorilor lui Mirel Rădoi, au înscris golul de 2-2, prin Michael Pavlovic.

Egal la Botoșani Debutul lui  Leo Grozavu , salvat de golul marcat de Lopez în ultimele minute ale meciului cu CFR Cluj
Citește și
Egal la Botoșani Debutul lui Leo Grozavu, salvat de golul marcat de Lopez în ultimele minute ale meciului cu CFR Cluj
Citește mai mult
Egal la Botoșani Debutul lui  Leo Grozavu , salvat de golul marcat de Lopez în ultimele minute ale meciului cu CFR Cluj

FC Botoșani - Craiova 2-2. Sorin Cârțu: „E de acuzat, dar nu e ilegal”

Sorin Cârțu a comentat gestul moldovenilor.

„E o chestie de fair-play. Normal trebuia să ne dea mingea înapoi, dar nu vorbim de fair-play-ul Botoșaniului.

Nu aveam așteptări. Este de acuzat, dar nu e nimic ilegal într-o chestie în care eu nu vreau să fiu fair-play față de tine. Primesc o minge moca... E Botoșani, nu ai ce să faci”, a declarat Sorin Cârțu, la Digi Sport.

Sorin Cârțu: „Este penalty la Oshima”

În schimb, oficialul oltenilor consideră că echipa sa ar fi meritat o lovitură de la 11 metri la un fault asupra lui Oshima.

„Problemă mare este penalty-ul la Oshima. Și voi ați spus că e penalty. Oshima, la faza respectivă, vrea să depășească adversarul printr-o evitare și este împiedicat. Ăla ia mingea, dar îi ia piciorul lui Oshima”, a adăugat Cârțu.

Sorin Cârțu: „Baiaram, înger și demon”

Ștefan Baiaram i-a scos peri albi lui Sorin Cârțu în acest meci. A gestionat incorect două faze foarte importante din acest duel.

„Baiaram a fost și înger, și demon pentru noi. I-am scris acum un mesaj, la golul egalizator, el trebuia să se arunce în fața adversarului. Ăsta e spiritul de sacrificiu pe care trebuie să-l ai pentru un rezultat. A fost superficial acolo când l-a întâmpinat pe adversar.

Apropo de bancă, ne-au lipsit jucători și ne-a lipsit și liderul echipei”, a completat Cârțu.

Laude pentru Alisson Safira

Alisson Safira a marcat primul său gol în tricoul Universității Craiova, în meciul cu FC Botoșani. O adevărat „bijuterie” - o foarfecă laterală, care l-a lăsat fără speranțe pe portarul advers.

Sorin Cârțu a rămas impresionat de cum se mișcă în teren Safira, pe care îl consideră un atacant de mare calitate.

„Am mai vorbit despre el. În momentul în care l-am văzut, erau tratativele avansate. L-am văzut pe niște clipuri, imagini. Un jucător de combinație, de calitate, iar golul îmi confirmă.

Are mișcarea unui atacant, demarcare dublă, își deschide unghiul. Execuția este de mare calitate. Mă bucur pentru el. A avut reușite pentru noi și în meciurile precedente: a scos penalty, a dat pasă de gol”, a conchis Cârțu.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu
INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu
INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu
Știri ultima oră
17:23
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”
17:33
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are
16:11
Scandal după meci VIDEO. Jucătorul de la FC Botoșani i-a înjurat pe fani » Cum a reacționat Croitoru
Scandal după meci VIDEO. Jucătorul de la FC Botoșani i-a înjurat pe fani » Cum a reacționat Croitoru
16:28
„Alegerile nu sunt Jocurile Olimpice” VIDEO. Un sportiv legendar vrea să devină președintele Franței. Macron aplaudă, Hollande avertizează
„Alegerile nu sunt Jocurile Olimpice” VIDEO. Un sportiv legendar vrea să devină președintele Franței. Macron aplaudă, Hollande avertizează
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365