Stefanos Tsitsipas, primul finalist de la Roland Garros - Victorie în cinci seturi cu Alexander Zverev

​Stefanos Tsitsipas s-a calificat pentru prima oară într-o finală de Grand Slam, după ce a oprit la timp revenirea lui Alexander Zverev (de la 2-0 la seturi pentru grec, la 2-2) și s-a impus în decisiv, scor 6-3, 6-3, 4-6, 4-6, 6-3. Meciul a durat trei ore și 37 de minute.

HotNews.roFoto: Hotnews

Un singur break a făcut diferența în primul set al partidei de pe Philippe Chatrier: Stefanos s-a impus la retur încă din al doilea game, s-a distanțat la 3-0 și nu a mai putut fi prins din urmă (6-3).

Setul secund a început perfect pentru Zverev: Alexander a condus cu 3-0, dar grecul a reușit o serie de șapte game-uri câștigate la rând (6-3, a continuat și în următorul set) și finala părea să meargă spre o victorie categorică a lui Tsitsipas.

Zverev nu a renunțat însă la luptă, și-a ridicat jocul la cel mai înalt nivel, s-a impus în setul al treilea (6-4) grație unui break reușit în al treilea game și a câștigat 20 dintre cele 24 de puncte jucate cu serviciul în setul al patrulea (6-4) reușind să împingă disputa în set decisiv.

Germanul a făcut prea multe erori și nu a rezistat în fața presiunii în setul al cincilea, Stefanos și-a revenit, a fost mult mai concentrat și a câștigat partida fructificând a cincea minge de meci (după ce le-a ratat pe primele patru la retur), scor 6-3.

De știut:

• Stefanos Tsitsipas este primul jucător din Grecia care ajunge într-o finală de Grand Slam.
• Pentru titlu, Stefanos Tsitsipas se va duela cu învingătorul partidei dintre Novak Djokovic (liderul mondial) și Rafael Nadal (căștigător de 13 ori la Roland Garros).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Primul indiciu de La Mița Biciclista pentru fațada de Crăciun 2026. "E în lucru deja, iar anul acesta are ceva ce n-au avut celelalte patru ediții"
B365
09.11