JO 2020: Simone Biles a renunțat și la finala de la sol - Americanca "se mai gândeşte" la bârnă

Simone Biles, vedeta gimnasticii artistice, nu va evolua nici în finala de la sol, după ce aceasta a renunţat la cea pe echipe, individual-compus, sărituri şi paralele, invocând probleme legate de sănătatea mintală. Biles "se mai gândeşte" la finala de la bârnă, programată marţi, a anunțat, duminică, forul naţional de gimnastică din SUA (USA Gymnastics).

Simone BilesFoto: Martin Rickett / PA Images / Profimedia

Duminică sunt programate finalele feminine lasărituri şi paralele, iar Biles a decis, sâmbătă, să se retragă şi de pe aceste liste de start.

Anterior, ea a părăsit finala pe echipe, chiar după sărituri, şi s-a retras şi din cea laindividual-compus. Conform anunţului USA Gymnastics, o decizie privind participarea în finala de la bârnă, din 3 august, va fi anunţată în timp util.

Gimnasta în vârstă de 24 de ani a invocat probleme legate de sănătatea mintală.

Simone Biles este singura gimnastă de la JO de la Tokyo, care a obţinut calificarea în toate cele şase finale ale competiţiei.

În 2016, Biles a câştigat patru medalii olimpice de aur, informează News.ro.

În finala de la bârnă este calificată şi Larisa Iordache.

Citește și:

"Presiunea este un privilegiu" - Ce a spus Novak Djokovic după retragerea gimnastei Simone Biles

Simone Biles și abuzurile oribile ale lui Larry Nassar - Mesajul gimnastei americane după retragerea din două finale la Tokyo 2020

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:01
Vestiare de 400.000 de euro Echipa din Liga 1 ia banii de la Consiliul Județean + ce se întâmplă cu stadionul

15:07
„Detaliile fac diferența” VIDEO. Filipe Coelho, înainte de meciul cu Inter d'Escaldes: „Dacă pierdem, va fi din cauza mea”

14:08
Tragedie pentru Kimmich Fotbalistul lui Bayern nu va evolua diseară: tatăl lui a murit la 57 de ani, după un infarct

14:28
„Nu vă e rușine?” Fanii Stelei au răbufnit după ce clubul a încheiat un parteneriat cu Pescobar, suporter declarat al FCSB

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Top stiri
Blat cu Mutu, la Dinamo  „Eu chiar n-am știut nimic”, spune Adrian Mutu despre  un faimos meci aranjat, cu Borcea în lojă și Dinu pe bancă
Special
07:30

Citește mai mult

Moment viral în PSG - Barca   FOTO  Lucas Hernandez și Lamine, protagoniști: „Yamal  o să verifice și sub pat,  la hotel”
Liga Campionilor
09:59

„Știți ce trebuia să facem noi? O răscoală”   Ilie Năstase,  declarații controversate  despre România, după protestele violente din Franța
Diverse
11:27

FOTO | “Intersecția Morții”. Accident cumplit, cu o femeie lovită de un autocar care venea de pe Colentina și mergea spre Calea Moşilor, și Pasajul de la Obor
B365
20.10