Gianni Infantino, preşedintele FIFA: "Cupa Mondială 2018, cea mai bună din toate timpurile"

Gianni Infantino, preşedintele FIFA: "Cupa Mondială 2018, cea mai bună din toate timpurile"

Ediţia din 2018 a Cupei Mondiale de fotbal este "cea mai bună din toate timpurile", a afirmat preşedintele Federaţiei internaţionale (FIFA), Gianni Infantino, în cursul unei conferinţei de presă pe care a susţinut-o la stadionul Lujniki din Moscova, gazda finalei Franţa - Croaţia, programată duminică, informează AFP, conform Agerpres.

Foto:

"Încă de acum câţiva ani am spus că acest Mondial va fi cel mai bun din istorie, iar astăzi pot să o spun cu convingere: este vorba de cea mai bună Cupă Mondială din toate timpurile", a declarat Infantino, vineri, cu două zile înainte de încheierea turneului final.

Conducătorul FIFA a apărut în faţa jurnaliştilor într-un hanorac de culoare roşie, pe care era imprimată sigla CM 2018, alături de preşedintele Comitetului rus de organizare, Aleksei Sorokin. El a ţinut să mulţumească, cu această ocazie, "guvernului lui Vladimir Putin", pentru modul în care s-a ocupat de organizarea unui eveniment de o asemenea anvergură.

"Rusia s-a schimbat, a devenit o adevărată ţară a fotbalului, nu doar prin organizarea Cupei Mondiale la cel mai înalt nivel, dar şi fotbalul face acum parte din ADN-ul ţării, graţie performanţelor echipei naţionale, a întregii munci depuse, a infrastructurilor, totul este magnific şi foarte eficient", a adăugat Infantino.

"Moştenirea acestei Cupe Mondiale va face ca Rusia să urce în clasamentul naţiunilor datorită fotbalului. Ceea ce a fost construit, a fost construit pentru viitor", a adăugat conducătorul forului fotbalistic mondial.

"Ceea ce s-a schimbat este percepţia faţă de Rusia. Aproape un milion de vizitatori în Rusia, la Moscova, dar şi în toate oraşele gazdă, şi-au dat seama că au ajuns într-o ţară frumoasă, primitoare, într-o ţară pregătită să arate lumii că realitate nu este aceea pe care crezi că o cunoşti. Este o ţară bogată în cultură, istorie, istorie a omenirii", a conchis Infantino.

Următoarele două ediţii ale Cupei Mondiale de fotbal vor avea loc în Qatar (2022) şi în SUA, Canada şi Mexic, în 2026. Ediţia 2026, găzduită de cele trei state de pe continentul american va fi prima cu 48 de participante, faţă de 32 în prezent.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:11
Diagnosticul i-a schimbat perspectiva Jucătoarea #24 în lume ia o pauză pentru a se recupera: „Nu mai vedeam mingea”
Diagnosticul i-a schimbat perspectiva  Jucătoarea #24 în lume ia o pauză pentru a se recupera: „Nu mai vedeam mingea”
10:49
Dan Udrea Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Dan Udrea  Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
11:26
Se mișcă lucrurile pe șantierul Dinamo Au reapărut utilajele: imagini de la stadion
Se mișcă lucrurile pe șantierul Dinamo Au reapărut utilajele: imagini de la stadion
11:46
„Stanciu a semnat deja” Decizia pe care ar fi luat-o mijlocașul român, după ce a fost dorit de mai multe cluburi din Liga 1: „E alegerea lui”
„Stanciu a semnat deja” Decizia pe care ar fi luat-o mijlocașul român, după ce a fost dorit de mai multe cluburi din Liga 1: „E alegerea lui”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Top stiri
Care e primul lucru public pe care l-a făcut Siegfried Mureșan după ce Guvernul pe care l-a propus a picat spectaculos la vot
B365
30.09
Care e primul lucru public pe care l-a făcut Siegfried Mureșan după ce Guvernul pe care l-a propus a picat spectaculos la vot
Citește mai mult
Care e primul lucru public pe care l-a făcut Siegfried Mureșan după ce Guvernul pe care l-a propus a picat spectaculos la vot