Jurgen Klopp a lăudat arbitrajul de la Supercupa Europei: "Dacă am fi jucat cum a arbitrat brigada feminină, am fi câştigat cu 6-0"

Antrenorul echipei Liverpool, Jurgen Klopp, a lăudat prestaţia brigăzii feminine conduse de Stephanie Frappart la Supercupa Europei, scrie News.ro. "Le-am spus după meci că dacă am fi jucat cum au arbitrat ele, am fi câştigat cu 6-0", a precizat tehnicianul "cormoranilor".

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"Le-am spus după meci că dacă am fi jucat cum au arbitrat ele, am fi câştigat cu 6-0. Este opinia mea absolută. Au făcut un meci strălucitor. Dar le-am spus şi că nu sunt fericit cu decizia de la penalti deoarece tot nu sunt sigur că a fost penalti, dar nu mai are nicio importanţă. Au fost foarte bune.

Orice ai fi putut gândi înainte de meci, a fost o presiune ca în iad asupra lor, la acest moment istoric. Ca să fiu sincer, am tot respectul pentru faptul că au fost calme şi au făcut ceea ce ar fi trebuit să facă, să decidă lucruri importante într-un meci foarte dificil şi foarte intens. A fost o performanţă strălucitoare", a spus Klopp.

Liverpool, campiona Europei, a câştigat Supercupa Europei după ce a învins, miercuri, la Istanbul, echipa Chelsea, câştigătoarea Ligii Europa, în urma executării loviturilor de departajare. Liverpool a câştigat a patra oară Supercupa Europei, după ediţiile din 1977, 2001 şi 2005.

După 90 de minute scorul a fost egal, 1-1 (0-1), iar după 120 de minute egalitatea s-a păstrat, scor 2-2.

Au marcat: Mane '48 şi '95 / Giroud '36, Jorginho '101 (p).

La penaltiuri au înscris Firmino, Fabinho, Origi, Alexander-Arnold, Salah / Jorginho, Barkley, Mount, Emerson. A ratat doar Abraham, care a încheiat cele cinci serii de penaltiuri. Portarul spaniol Adrian a apărat şutul atacantului de la Chelsea.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă feminină, cu franţuzoaica Stephanie Frappart, la centru ajutată de compatrioata ei Manuela Nicolosi şi de irlandeza Michelle O’Neal, la cele două linii.

A fost pentru prima dată când brigadă feminină a condus un eveniment major masculin organizat de UEFA.

S-ar putea să te intereseze și:

VIDEO Liverpool a câștigat Supercupa Europei pentru a patra oară: 5-4 la loviturile de departajare vs Chelsea (2-2 după prelungiri)

VIDEO Mohamed Salah, serie spectaculoasă de driblinguri - Cum s-a distrat egipteanul cu jucătorii lui Chelsea

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:01
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”

23:13
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”

22:43
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș

23:46
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10

Citește mai mult

Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională

Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

BREAKING | Măsuri excepționale în București, în așteptarea verdictului în cazul Călin Georgescu: Judecătorii decid dacă va fi sau nu eliberat din arest preventiv, e nevoie de arbitraj
B365