Euro 2021: Cine sunt Germania, Olanda și Ungaria, adversarele României din Grupa A

Euro 2021: Cine sunt Germania, Olanda și Ungaria, adversarele României din Grupa A

România și-a aflat adversarele de la Campionatul European de tineret din 2021, iar FRF a realizat o analiză a celor trei selecționate pe care "tricolorii mici" le vor întâlni în Grupa A: Germania, Țările de Jos (Olanda) și Ungaria.

Campionatul European de Fotbal Under21Foto: frf.ro

Citește și: Euro 2021​: România, în grupă cu Germania, Olanda și Ungaria / Ce a declarat selecționerul Adrian Mutu

Prezentările adversarelor României, potrivit FRF:

Cine este Germania

  • Finalistă în 2019, campioană europeană în 2017, a avut totuși un parcurs în ultimii doi ani mai slab decât granzii continentali. Două înfrângeri cu Belgia, o remiză amicală cu Slovenia, dar tradiția spune că germanii știu să puncteze atunci când contează mai mult.

  • Deși profilul jucătorilor permite alternarea sistemelor, încercată de selecționer, cel mai des e preferat 4-3-3. Previzibil, fondul de fotbaliști vine din primele două ligi germane, cu valori mai mari ale cotei de piață spre ofensivă. Deși Havertz e deja la seniori!
  • Echipa (52,9 milioane euro primul 11): Grill (Leverkusen) – Baku (Wolfsburg), Pieper (Bielefeld), Mai (Darmstadt), Handwerker (Nurnberg) – Geiger (Hoffenheim), Maier (Bielefeld), Ozcan (Koln) – Nmecha (Anderlecht), Berisha (RB Salzburg), Jakobs (Koln).
  • Rezerve: Dahmen (Mainz), Leitsch (Bochum), Kilian (Mainz), Passlack (Dortmund), Schlotterbeck (Union Berlin), Dorsch (Gent), Mbom (Werder Bremen), Wirtz (Leverkusen), Burkardt (Mainz), Wintzheimer (Hamburg), Hack (Nurnberg), Kruger (Erzgebirge Aue)
  • Alți jucători eligibili: Adeyemi (RB Salzburg), Maina (Hannover), Jaeckel (Furth), Keitel (Freiburg), Kother (Karlsruhe), Vagnoman (Hamburg), Ache (Frankfurt)

  • Selecționer: Stefan Kuntz (58 ani). Fost internațional german consacrat la Bochum, Kaiserslautern (fotbalistul german al anului în 2001!) și Arminia Bielefeld, a alternat inițial funcțiile de antrenor principal la Karlsruhe sau Ahlen cu cele administrative la Bochum și Kaiserslautern. În 2016 a fost numit cumva surprinzător selecționer U21, devenind anul următor însă campion european.

Cine este Olanda

  • Deși campioană europeană în 2006 și 2007, a absentat incredibil începând din 2013 de la turneele finale, de aceea și abia coeficientul numărul 8 din 16 la acest EURO. A defilat în preliminarii, 9 victorii din 10, și medie 4,6 goluri marcate per meci!
  • Selecționerul alternează 4-3-3 ofensiv cu 4-2-2-2, în fapt un 4-2-4 cu extreme avansate. Sunt zeci de jucători cotați la peste 1 milion de euro eligibili rămași în afara spațiului limitat al analizei noastre, realitate care spune tot despre forța olandezilor.
  • Echipa (100,7 milioane euro în primul 11): Scherpen (Ajax) – Zeefuik (Hertha), Schuurs (Ajax), Botman (Lille), Bakker (PSG) – Koopmeiners (Alkmaar), Gravenberch (Ajax) – Dilrosun (Hertha), Gakpo (PSV) – Boadu (Alkmaar), Sierhuis (Reims)
  • Rezerve: Paes (Utrecht), Floranus (Heerenveen), Hogma (Utrecht), Doekhi (Vitesse), Matusiwa (Groningen), Reis (Osnabruck), Harroui (Sparta Roterdam), de Wit (Alkmaar), Ekkelenkamp (Ajax), Kadioglu (Fenerbahce), Lang (Bruges), Zirkzee (Bayern Munchen)
  • Alți jucători eligibili: De Ligt (Juventus), Malen (PSV), Kluivert (RB Leipzig), Ihattaren (PSV), Stengs (Alkmaar), Wijndal (Alkmaar), Hoever (Wolverhampton)

  • Selecționer: Erwin van de Looi (48 ani). A jucat fundaș la Vitesse, Groningen și Breda în prima ligă batavă, devenind antrenor la juniorii și tineretul lui Groningen (2005-2010). Apoi 3 ani secund la același club și 3 ani principal, câștigând singura Cupă a Olandei din istoria clubului. Au urmat două sezoane la Willem Tilburg, după care, din 2018, a început aventura pe banca tineretului Olandei.

Cine este Ungaria

  • S-a calificat ultima oară în 1996, cu generația lui Pal Dardai, iar lotul extins actual presupune în cvasitotalitate jucători din campionatul intern, cu cote de piață ce nu depășesc 0,5 milioane euro, iar mulți dintre ei activând în eșalonul secund.
  • A disputat 7 partide amicale în ultimii doi ani, reușind doar o victorie, 2-0 cu Rusia, două remize și înfrângeri în fața Norvegiei, Austriei sau Sloveniei. A încercat și sistemul 3-5-2, dar eșecurile au dus la revenirea spre deja clasicul 4-2-3-1.
  • Echipa (2,9 milioane euro primul 11): Demjen (ZTE) – Hinora (Vasas), Balogh (Parma), Nagy (MTK), Gergenyi (ZTE) – Mezei (MTK), Hidi (Vasas) – Schon (MTK), Palincsar (MTK), T. Kiss (Puskas) – Barany (Debrecen)
  • Rezerve: Varga (Soroksar), Huszti (Budafoki), Szucs (Dyosgior), Mocsi (Haladas), Deutsch (Puskas), Csonka (Ferencvaros), B. Kiss (Haladas), Skribek (Budafoki), Szendrei (Honved), Kovacsreti (Kisvarda), Szabo (Budafoki), Biro (MTK)
  • Alți jucători eligibili: Szalai (Apollon Limassol), Szoboszlai (RB Salzburg), Bukta (Liefering), Bolla (Videoton), Schafer (DAC Streda), Szoke (Heracles), Zsori (Budafoki)

  • Selecționer: Zoltan Gera (41 ani). Fost internațional maghiar care a marcat aproape două decenii istoria naționalei vecine, Gera a făcut parte din staff-ul tehnic al naționalei de seniori vreme de un an (2018-2019), perioadă în care a fost și antrenor secund la Ferencvaros. A preluat Ungaria U21 din iunie 2019, fără rezultate îmbucurătoare în partidele de pregătire disputate.

România face parte din Grupa A, alături de Ungaria, Germania și Țările de Jos (Olanda), la turneul final al Campionatului European de tineret, care va avea loc în Ungaria şi Slovenia, în 2021, s-a stabilit, joi, după tragerea la sorţi de la Nyon. România a fost în a treia urnă valorică.

Componenţa celor patru grupe este următoarea:

Grupa A: Ungaria, Germania, România, Țările de Jos (Olanda);

Grupa B: Slovenia, Spania, Cehia, Italia;

Grupa C: Rusia, Islanda, Franţa, Danemarca;

Grupa D: Portugalia, Croaţia, Anglia, Elveţia.

Programul României:

24 martie 2021: România vs Țările de Jos (Olanda);

27 martie 2021: România vs Ungaria;

30 martie 2021: România vs Germania.

*Partidele României din Grupa A se vor disputa la Budapesta.

Euro U21, organizat în Ungaria şi Slovenia, se va disputa în două etape: etapa grupelor din 24 până la 31 martie 2021 şi etapa eliminatorie, în perioada 31 mai - 6 iunie 2021, ultimă fază la care participă ocupantele primelor două locuri în fiecare grupă.

România este la a doua participare consecutivă la turneul final al CE under 21. La ediţia precedentă, care a avut loc în Italia, în 2019, tricolorii conduşi atunci de Mirel Rădoi, au ajuns până în semifinale, într-un alt format, cu trei grupe de câte patru echipe. Tricolorii "mici" au fost eliminaţi de Germania, cu scorul de 4-2.

La CE din 2021, România, antrenată de Adrian Mutu, s-a calificat după ce a ocupat locul al doilea în Grupa a VIII-a a preliminariilor, după Danemarca, dar înaintea reprezentativelor din Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord şi Malta, informează News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
06:30
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA  pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA
23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Citește mai mult
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Superliga
10.11
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Citește mai mult
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11