Roberto Mancini, după cucerirea Euro 2020 cu Italia - ”Mai putem face îmbunătățiri”

Condusă încă din minutul doi, Italia a revenit și s-a impus cu 3-2 la loviturile de departajare în fața Angliei (1-1 în minutele regulamentare), cucerind astfel Euro 2020. Roberto Mancini, selecționerul Squadrei Azzura, și-a lăudat echipa după partidă, punctând însă că mai este loc de îmbunătățiri.

Roberto ManciniFoto: JOHN SIBLEY / AFP / Profimedia

Italia a câștigat Euro 2020, după ce a învins Anglia la loviturile de departajare, scor 3-2, iar Roberto Mancini a avut numai cuvinte de laudă față de echipa sa.

"Nu-mi găsesc cuvintele, băieții mei sunt fenomenali. A fost un meci pe care l-am început slab, dar apoi am dominat. La 11 metri ai nevoie de puțin noroc, îmi pare rău pentru englezi, dar acesta este fotbalul. Echipa noastră a crescut enorm, dar încă mai putem face îmbunătățiri. Este o victorie importantă pentru toată lumea şi pentru toţi fanii. Suntem fericiţi. Astăzi s-a terminat un ciclu, sunt foarte mândru de toată lumea”, a declarat tehnicianul Squadrei Azzura.

Englezii au deschis scorul cu cel mai rapid gol din istoria finalelor de Campionat European (Shaw, după un minut și 57 de secunde), dar italienii au preluat controlul partidei și au egalat prin Leonardo Bonucci în minutul 67 (cel mai în vârstă marcator într-o finală de Euro, 34 de ani și 71 de zile).

Cele două echipe nu au mai înscris și câștigătoarea a fost decisă la penaltiuri: chiar dacă au condus cu 2-1, britanicii au fost învinși după ce trei dintre jucătorii trimiși în teren de Gareth Southgate (Rashford, Sancho și Saka) au ratat de la punctul cu var.

De știut:

Leonardo Bonucci a fost declarat jucătorul finalei Campionatului European 2020.

Portarul Gianluigi Donnarumma (a apărat penaltiurile executate de Sancho și Saka) a fost declarat cel mai bun jucător al turneului.

Italia a câștigat pentru a doua oară în istorie Campionatul European de fotbal. "Squadra Azzurra" s-a mai impus în 1968.

Italia este neînvinsă în ultimele 34 de meciuri (27 victorii, 7 remize). Ultima înfrângere datează din septembrie 2018, împotriva Portugaliei.

Cine a castigat de-a lungul timpului Campionatului European: URSS - 1960, Spania - 1964, 2008, 2012, Italia - 1968, 2020, Germania - 1972, 1980, 1996, Cehoslovacia - 1976, Franta - 1984, 2000, Olanda - 1988, Danemarca - 1992, Grecia -2004, Portugalia - 2016.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:23
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”

18:00
Ofertă pentru Alex Dobre Atacantul ar fi început discuțiile cu un nou club, după ce negocierile cu Rapid au eșuat

17:33
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are

16:11
Scandal după meci VIDEO. Jucătorul de la FC Botoșani i-a înjurat pe fani » Cum a reacționat Croitoru

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365