Finala Euro 2020: UEFA a deschis proceduri disciplinare împotriva Federației engleze

UEFA a deschis proceduri disciplinare pentru încălcări ale securităţii la finala Euro 2020, care a avut loc, duminică, între Anglia şi Italia, informează BBC.

Federatia Engleza de FotbalFoto: Wikipedia

Federaţia Engleză de Fotbal (FA) trebuie să răspundă la patru acuzaţii legate de comportamentul fanilor. Acestea se referă la tulburări provocate în timpul imnului naţional, la invadarea terenului de către o persoană, la aruncarea de obiecte şi la folosirea de materiale priotehnice de către fani.

"Separat, un inspector de etică şi disciplină al UEFA a fost numit pentru a efectua o investigaţie disciplinară asupra evenimentelor care implică suporteri şi care au avut loc în interiorul şi în jurul stadionului", a adăugat forul european.

Directorul executiv al FA, Mark Bullingham, le-a cerut iertare fanilor cu un comportament civilizat care au fost afectaţi şi a declarat că echipa de securitate "nu a văzut niciodată aşa ceva".

Bullingham a declarat, luni, că federaţia va efectua o analiză completă după ce un "număr mare de huligani beţi" a încercat să intre pe Stadionul Wembley fără bilete. El a spus că FA va colabora cu poliţia pentru a interzice pe oricine a forţat intrarea pe arenă şi pentru a preveni ca un astfel de eveniment să se repete.

Purtătorul de cuvânt oficial al prim-ministrului Boris Johnson i-a criticat pe cei care au asaltat stadionul fără bilete: "Aceste scene au fost inacceptabile şi condamnăm violenţa, comportamentul antisocial şi abuzul în termenii cei mai puternici posibili".

UEFA estimează la cel puţin 5.000 numărul persoanelor fără bilet care au pătruns pe Stadionul Wembley, la finala Euro-2020, informează dailymail.co.uk.

Luni, poliţia britanică a anunţat că "un număr mic de fani fără bilet" a intrat pe arenă, iar administratorii Stadionului Wembley au negat iniţial că ar fi intrat vreo astfel de persoană.

Reporterul independent AIPS Chris Williams a susţinut că, după ce a vorbit cu un manager de evenimente UEFA care a fost, duminică, la Stadionul Wembley, o evaluare iniţială arată că numărul de 60.000 de spectatori acceptat pentru ultimul act al Euro-2020 a fost depăşit cu 5.000, după ce porţile de acces au fost forţate de huligani.

Acest număr ar putea creşte cu uşurinţă după finalizarea unei investigaţii complete. S-a putut intra pe stadion prin porţi şi turnichete distruse şi în timpul meciului şi chiar în timpul prelungirilor.

Imaginile şi înregistrările video distribuite pe reţelele de socializare arată incidentele violente care au avut loc atât în exteriorul, cât şi în interiorul stadionului, în timp ce fanii fără bilete se îngrămădeau să pătrundă în arenă.

Daily Mail scrie că aceste incidente ar putea afecta candidatura Angliei la organizarea Cupei Mondiale din 2030.

Reprezentativa Italiei a câştigat, duminică seară, pe Stadionul Wembley din Londra, Campionatul European de fotbal, învingând în finală Anglia, scor 4-3 în urma loviturilor de departajare. Pentru Italia este al doilea trofeu continental, după cel obţinut în 1968.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365
09.11