VIDEO Incidente în Capitală: Suporterii lui Dinamo și Steaua s-au luat la bătaie lângă stadion și în arena Arcul de Triumf

Incidente grave au avut loc vineri seară înaintea meciului Dinamo – UTA. Fanii dinamoviști s-au luat la bătaie cu fanii ai clubului CSA Steaua atât în apropiere de stadion, cât și în arenă. Suporteri au pătruns pe teren și s-au folosit materiale pirotehnice, anunță Jandarmeria.

Incidente pe stadionFoto: Inquam Photos / Denis Grosu

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a anunţat, vineri seară, că au avut loc incidente înaintea meciului Dinamo – UTA Arad, de pe stadionul Arcul de Triumf, contând pentru ultima etapă a sezonului regulat al Superligii, potrivit News.ro

Jandarmeria precizează că organizatorul meciului a permis prezenţa şi altor suporteri din Bucureşti în zona destinată galeriei echipei oaspete, însă fără afişarea altor însemne în afara de cele care aparţin echipei FC UTA Arad. Astfel, pe timpul deplasării suporterilor echipei CSA Steaua Bucureşti, între staţia de tramvai Caşin şi arena sportivă, aceştia nu au cooperat cu forţele de ordine, au forţat dispozitivul de jandarmi şi au folosit materiale pirotehnice, motiv pentru care au fost folosite mijloacele de intervenţie cu substanţă iritant-lacrimogenă din dotarea jandarmilor.

De asemenea, în interiorul stadionului, înainte de începerea meciului, suporteri ai echipei Dinamo, dispuşi în Tribuna a II-a, au aruncat cu materiale pirotehnice către galeria echipei oaspete, aflată în Peluza Sud. Ei au pătruns pe suprafaţa de joc, provocându-i pe suporterii oaspeţi să participe la scandal, context în care aceştia din urmă au coborât din peluză, pe suprafaţa de joc, alimentând conflictul. Forţele de ordine au intervenit pentru aplanarea situaţiei, iar suporterii celor două echipe au fost dispersaţi către locurile prestabilite pentru aceştia.

Nicio persoană nu a fost rănită.

„În urma vizionării imaginilor operative, vom aplica măsurile legale care se impun şi vom reveni cu informaţii suplimentare”, a adăugat Jandarmeria Capitalei.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Primul indiciu de La Mița Biciclista pentru fațada de Crăciun 2026. "E în lucru deja, iar anul acesta are ceva ce n-au avut celelalte patru ediții"
B365
09.11