Recitalul ofensiv, precizia enervantă a Amandei și eliminarea Simonei Halep de la Paris

Recitalul ofensiv, precizia enervantă a Amandei și eliminarea Simonei Halep de la Paris

Spectacolul ofensiv a fost unul total pe Chatrier: Amanda a lovit năprasnic din fiecare colțișor al terenului, a sufocat-o pe Simona cu tăria și profunzimea execuțiilor, iar senzația a fost aceea că Halep a fost mereu cu un pas în urma adversarei. Roland Garros-ul și-a pierdut regina de anul trecut în sferturi, iar o nouă stea a apărut în circuitul WTA: Amanda Anisimova.

HotNews.roFoto: Hotnews

După o zi în care ploaia a fost actorul principal în complex, soarele captiv a revenit pe cer, iar joi se poate juca tenis fără nicio emoție. Pe central, Novak Djokovic face ultimul antrenament înainte de partida cu Alexander Zverev din sferturi. Sârbul încheie ședința de pregătire, iar mai apoi se fac ultimele verificări: înalțimea fileului, etc.

Turneul se apropie de final, iar în loja lui Ion Țiriac și-a făcut apariția și Nadia Comăneci. Nu este foarte multă lume în tribune, dar atunci când Simona intră pe teren ea este primită cu aplauze calde. Carlos Ramos este arbitrul din scaun.

Din înaltul tribunei, cele două jucătoare par în oglindă - singura diferență vizibilă fiind doar culoarea șepcuței. Pe teren, Amanda începe meciul pe poziție de atac: stă lipită de baseline și încearcă să nu îi dea spații Simonei.

Americanca lovește puternic, în timp ce Halep răspunde cu mult topspin. După trei minute, game-ul merge în dreptul celei care s-a aflat la serviciu (1-0 pentru Anisimova). Din tribune se aude un prim "Hai, Simonaaa!"

Zgomotul unui avion puțin liniștea nefirească din tribune, în timp ce Halep găsește un prim backhand în lungul liniei. Debut echilibrat de meci, americanca stă foarte bine pe picioare (1-1).

Prea în spate

Urmăresc urmelele lăsate de cele două jucătoare pe teren, iar acestea nu mint: americanca stă în vecinătatea liniei de fund, în timp ce Simona pare Nadal-ul din acest meci (la un metru și ceva în spatele baseline-ului). La prima pauză de impar, tribunele încep să se populeze, iar freamătul își face loc dintr-o dată.

Simona transmite multă răbdare, nu se grăbește în nimic din ceea ce are de făcut. După un început mai dificil de game, jucătoarea noastră restabilește egalitatea. În tribune, un alt : "come on, Amanda!" se amestecă puternic cu "Haide, Simonaaa!"

Scurtele precise

Amanda și-a făcut lecțiile foarte bine până în acest moment: când simte că este ușor dominată în schimburi, vine cu scurte de efect: Simona ajunge, dar mai apoi este pasată. Anisimova este pe tot terenul, agresivă, iar până acum Halep nu a avut vreo șansă reală pe serviciul advers.

În mod evident, tânăra americancă este cel mai tenace adversar de până acum al Simonei.

Primul moment dificil

3-2 pentru Anisimova și serviciul Simonei: lucrurile nu merg bine, Halep face și o dublă greșeală, este departe de minge și de linia de fund, iar americanca face break-ul la 15. Din păcate, Simona nu este la un nivel prea bun până în acest moment: auturi mari, adversara este pe un val de încredere (4-2).

Lumini și umbre

Este un joc de lumini și umbre pe Chatrier, soarele participă activ la această reprezentație. Pe zgură, Anisimova este cea care dictează ritmul, însă o dreaptă în cross a Simonei aduce speranțe (prima minge de break). Au fost însă deșarte: Amanda își face serviciul, iar ecartul se mărește (5-2). Din păcate, mult <întuneric> în jocul Simonei...

Surprinsă de prea multe ori pe călcâie, Halep este înghesuită în corzi precum un pugilist: 0-40, trei mingi de set pentru Amanda. Ultima minge din set sintetizează perfect ce s-a întâmplat până acum: Anisimova ajunge la un atac în lung de linie și pune mingea în terenul lăsat liber de Simona (6-2).

La o altă viteză

Din păcate, primul game din al doilea set păstrează coordonatele: Anisimova este la o altă viteză: lovește rapid, ia mingea din urcare, nu îi lasă prea multe speranțe defensivei Simonei...Lumea din tribune aplaudă spectacolul agresiv oferit de americancă.

Amanda i-a cucerit deja pe mulți dintre spectatori: lovește cu o mare lejeritate, găsește minunat culoarele, simte contre-pied-urile. Se face 2-0, iar lumea încearcă să o ajute pe campioana en-titre să revină cumva în meci. Au trecut doar 35 de minute, iar Anisimova este jucătoarea de învins. 3-0, iar discuțiile din jurul meu se duc chiar și spre direcția invocării ploii. În acest moment, americanca dă semne că ar mai putea fi oprită doar de vreun fenomen natural extrem.

Halep face primul game din setul al doilea (3-1), iar tribunele simt momentul: Chatrier-ul răsună într-un singur glas - Simona, Simonaaaa!

Game-ul care a mai puțin speranțele

3-1 și serviciul americancei. Simona are un culoar favorabil, însă la fiecare dintre cele trei mingi de break Amanda are răspunsul pe măsură. Este incredibil cum reușește să-și țină emoțiile în frâu Anisimova (nu a împlinit încă 18 ani, dar dă dovadă de o maturitate ieșită din comun). Nicio urmă de îndoială, niciun virus în soft-ul programat să o ducă în semifinale.

Precum fac marile campioane în momente dificile, Amanda mai găsește un unghi incredibil cu reverul în cross, reușind să mai salveze o minge de break. Nu mai poate face nimic la următoarea, iar Simona dă semne de viață (face break-ul și revine în setul al doilea, 4-3).

Emoție peste tot

Pe teren, în tribune, peste tot emoția este la cote înalte. Amanda continuă să găsească cu lejeritate lovituri câștigătoare, are o minge de break, dar elanul tinereții o face să pună prea multă forță într-o lovitură. Simona supraviețuiește, își câștigă serviciul și egalează la patru. Din tribune se aude un "Simona, te iubim!"

Este incredibil nivelul arătat astăzi de Amanda, însă Simona încearcă să găsească în continuare breșa din sistemul americancei. Trebuie să fie ceva, undeva. Vorba lui Federer: perfecțiune? Nu există așa ceva... Între timp, Halep ratează o minge de break, iar următorul game ar putea fi ultimul pentru campioana en-titre la acest Roland Garros. Toată presiunea va fi pe umerii Simonei în minutele următoare.

Nu are doar forță în execuție, dar și o maturitate incredibilă în gândire: Anisimova inventează o scurtă, iar cu tot efortul Simona nu o poate ajunge (15-30). 30-30, dublă greșeală... Minge de meci care apare dintr-un cadou făcut de Simona.

Nu mai este cale de întoarcere - Amanda lovește încă o dată incredibil, iar mingea câștigătoare este sinonimă cu eliminarea Simonei de la Roland Garros (6-2, 6-4, după o oră și 8 minute). Grand Slam-ul de la Paris va avea o altă campioană, cineva care va ridica în premieră deasupra capului trofeul parizian. Variante de răspuns: Barty, Anisimova, Vondrousova sau Konta...

Simona Halep vs Amanda Anisimova 2-6, 4-6 / Campioana en-titre, eliminată în sferturi de o jucătoare de 17 ani în plină ascensiune

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Dinamo, în doliu  Cine a fost  Constantin Covaciu, decedat în tragicul accident  de la Câmpulung » Val de mesaje de la foștii dinamoviști! Și străinii au reacționat
Superliga
31.07
Dinamo, în doliu Cine a fost Constantin Covaciu, decedat în tragicul accident de la Câmpulung » Val de mesaje de la foștii dinamoviști! Și străinii au reacționat
Citește mai mult
Dinamo, în doliu Cine a fost Constantin Covaciu, decedat în tragicul accident de la Câmpulung » Val de mesaje de la foștii dinamoviști! Și străinii au reacționat
Ultima imagine cu Franco Baresi  Căpitanul lui AC Milan,  cu torța olimpică pe San Siro.  Alături i-a stat Giuseppe Bergomi, rivalul de la Inter devenit sprijin
Campionate

Revine după 20 de luni!  Starul lui Chelsea poate juca din nou, după ce fusese  suspendat pentru dopaj!  De ce i-a fost redusă pedeapsa uriașă

„Duceți-vă dracului!”   Reacția dură a unui fotbalist spaniol  la adresa guvernului, pe tema celei mai mari crize de migrație din ultimii ani, din Ceuta

Știri ultima oră
00:36
„Ei au marcat la prima semi-ocazie” Nuno Campos, după ce Dinamo a ratat victoria la Galați: „E greu să plecăm doar cu un punct”
„Ei au marcat la prima semi-ocazie” Nuno Campos, după ce Dinamo a ratat victoria la Galați: „E greu să plecăm doar cu un punct”
00:13
„Am pierdut două puncte” Alberto Soro și David Irimia, nemulțumiți după remiza cu Oțelul: „Trebuia să mai marcăm două sau trei goluri”
„Am pierdut două puncte” Alberto Soro și David Irimia, nemulțumiți după remiza cu Oțelul: „Trebuia să mai marcăm două sau trei goluri”
23:35
Liga 1, etapa #3 Oțelul a ținut-o în șah pe Dinamo » FC Argeș, victorie chinuită cu Csikszereda
Liga 1, etapa #3 Oțelul a ținut-o în șah pe Dinamo » FC Argeș, victorie chinuită cu Csikszereda
23:12
Campos, „dirijorul” lui Dinamo VIDEO: Tehnicianul „câinilor” a dat indicații fără încetare la Galați și l-a enervat pe arbitrul Găman
Campos, „dirijorul” lui Dinamo VIDEO: Tehnicianul „câinilor” a dat indicații fără încetare la Galați și l-a enervat pe arbitrul Găman
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Privatizarea Mondialului e chiar o idee bună!

Dan Udrea: Privatizarea Mondialului e chiar o idee bună!

Dan Udrea: Privatizarea Mondialului e chiar o idee bună!
Infantino ne face o ofertă de nerefuzat

Cătălin Tolontan: Infantino ne face o ofertă de nerefuzat

Cătălin Tolontan: Infantino ne face o ofertă de nerefuzat
Libero

Cristian Geambașu: Libero

Cristian Geambașu: Libero
Microuniversul nostru

Silviu Tudor Samuilă: Microuniversul nostru

Silviu Tudor Samuilă: Microuniversul nostru
Tupeul lui Coelho

Cristian Geambașu: Tupeul lui Coelho

Cristian Geambașu: Tupeul lui Coelho
Când Europa ne aprinde lumina, nu mai știm pe unde să ne ascundem! De rușine!

Dan Udrea: Când Europa ne aprinde lumina, nu mai știm pe unde să ne ascundem! De rușine!

Dan Udrea: Când Europa ne aprinde lumina, nu mai știm pe unde să ne ascundem! De rușine!
Rușii, ilegali doar pe hârtie

Cătălin Țepelin: Rușii, ilegali doar pe hârtie

Cătălin Țepelin: Rușii, ilegali doar pe hârtie
Până la milioanele de euro, FCSB își joacă astăzi onoarea și sănătatea!

Dan Udrea: Până la milioanele de euro, FCSB își joacă astăzi onoarea și sănătatea!

Dan Udrea: Până la milioanele de euro, FCSB își joacă astăzi onoarea și sănătatea!
Ambasadorul  pus pe ignore

Cristian Geambașu: Ambasadorul pus pe ignore

Cristian Geambașu: Ambasadorul pus pe ignore
Acest text  vă va obosi și vă va enerva

Dan Udrea: Acest text vă va obosi și vă va enerva

Dan Udrea: Acest text vă va obosi și vă va enerva
Recital Dinamo, playback Craiova

Cristian Geambașu: Recital Dinamo, playback Craiova

Cristian Geambașu: Recital Dinamo, playback Craiova
Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori

Dan Udrea: Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori

Dan Udrea: Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori
Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei
Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce <span>mi-a</span> plăcut și ce nu <span>mi-a</span> plăcut la Mondial
Ce mai vinde fotbalul românesc

Cristian Geambașu: Ce mai vinde fotbalul românesc

Cristian Geambașu: Ce mai vinde fotbalul românesc
Mâna întinsă care nu spune o poveste  nu primește pomană!

Dan Udrea: Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!

Dan Udrea: Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!
FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Dan Udrea: FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Dan Udrea: FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu
Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Theodor Jumătate: Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Theodor Jumătate: Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania
Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Dan Udrea: Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Dan Udrea: Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă
Top stiri
„Am fi murit cu toții”  Mărturie cutremurătoare din spital, după  tragedia de la Dinamo:  „Lângă era o râpă de vreo 20 de metri”
Diverse

„Situația nu mai poate continua!”  Peluza Nord,   mesaj furios  după rușinea trăită de FCSB: „Așteptăm decizii ferme, nu scuze”
Conference League

A bătut-o pe FCSB și a semnat cu Dinamo   Al nouălea transfer  rezolvat de „câini” în această vară

Diana Șoșoacă, la spital după ce a fost implicată într-un accident pe Bulevardul Iuliu Maniu din București
B365
30.07