​ATP Tokyo: Daniil Medvedev s-a calificat în finala turneului

​Rusul Danii Medvedev, locul 32 ATP, s-a calificat în finala turneului Japan Open Tenis, dotat cu premii în valoare totală de 1,78 milioane de dolari, după ce l-a învins în semifinale pe canadianul Denis Shapovalov, scor 6-3, 6-3, într-o oră și cinci minute.

HotNews.roFoto: Hotnews

Medvedev a servit 12 ași în timpul partidei și nu și-a pierdut niciodată serviciul, reușind trei break-uri (două în primul set, unul în al doilea). Aceasta a fost prima victorie a rusului în fața canadianului, după ce Shapovalov a câștigat celelalte partide directe disputate la US Open în 2017 (7-5, 6-1, 6-2) și anul acesta la Washington (3-6, 6-1, 6-1).

Pe parcursul turneului, Medvedev a trecut de Diego Schwartzman (6-4, 6-4), Martin Klizan (6-4, 6-3), Milos Raonic (7-6(4), 6-3). Finala din Tokyo este cea mai importantă din cariera jucătorului în vârstă de 22 de ani. Anul acesta, el s-a impus în turneele de la Winston-Salem și de la Sydney.

În finală, locul 32 mondial îl va întâlni pe japonezul Kei Nishikori (locul 12 ATP și favorit numărul trei),care a trecut de francezul Richard Gasquet, scor 7-6(2), 6-1. Cei doi s-au mai întâlnit o singură dată, la Masters-ul de la Monte Carlo de anul acesta, unde Nishikori s-a impus cu scorul de 7-5, 6-2.

Pentru calificarea în finala turneului din Japonia, Medvedev va primi un cec în valoare de 188.315 de dolari și 300 de puncte, urcând astfel cinci locuri în clasamentul ATP, până pe locul 27.

"Japan Open Tenis" se dispută în perioada 1-7 octombrie și face parte din categoria "ATP World Tour 500 Series". Suprafața este hard, iar premiile sunt în valoare totală de 1,78 milioane de dolari. Ultimul câștigător al turneului este David Goffin.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Alcaraz i-a luat coroana  Spaniolul, campion în premieră la   Australian Open.  Performanța rară bifată după victoria cu Djokovic
Tenis
13:57

Citește mai mult

A dat cu el de pământ!  Remontada lui   Chelsea  în fața lui West Ham s-a încheiat cu o bătaie generală, cu Traore, Joao Pedro și Todibo în prim-plan
Campionate
11:04

Vinicius, din nou fluierat pe „Bernabeu”    FOTO:  Starul lui Real Madrid a răspuns cu un   GOLAZO, de lângă Rațiu!
Campionate
15:50

Sorloth, dus la spital!    FOTO:  Atacantul lui Atletico Madrid,   ciocnire violentă  cu Matias Moreno » Care e starea jucătorilor
Campionate
14:59

Știri ultima oră
16:59
Rațiu, ce șansă irosită! FOTO: Românul a scăpat singur cu Thibaut Courtois, dar a ratat uluitor!

16:51
Schimbare de plan la Oțelul Conducerea clubului a anunțat că a picat transferul!
Schimbare de plan la Oțelul  Conducerea clubului a anunțat că  a picat transferul!
15:50
Vinicius, din nou fluierat pe „Bernabeu” FOTO: Starul lui Real Madrid a răspuns cu un GOLAZO, de lângă Rațiu!
Vinicius, din nou fluierat pe „Bernabeu” FOTO: Starul lui Real Madrid a răspuns cu un GOLAZO, de lângă Rațiu!
14:59
Sorloth, dus la spital! FOTO: Atacantul lui Atletico Madrid, ciocnire violentă cu Matias Moreno » Care e starea jucătorilor
Sorloth, dus la spital! FOTO: Atacantul lui Atletico Madrid, ciocnire violentă cu Matias Moreno » Care e starea jucătorilor
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

„Ai făcut ceva bun!”

Cătălin Tolontan: „Ai făcut ceva bun!”

Cătălin Tolontan: „Ai făcut ceva bun!”
Nole vampirul și Jannik schiorul

Cristian Geambașu: Nole vampirul și Jannik schiorul

Carlos l-a egalat pe Rafa în puterea de a îndura

Cristian Tudor Popescu: Carlos l-a egalat pe Rafa în puterea de a îndura

Cristian Tudor Popescu: Carlos <span>l-a</span> egalat pe Rafa în puterea de a îndura
Scurt despre FCSB

Cătălin Tolontan: Scurt despre FCSB

Cătălin Tolontan: Scurt despre FCSB
Care este adevărata față a FCSB?

Cristian Geambașu: Care este adevărata față a FCSB?

Charalambous a avut mereu papagal, dar acum nu-i plac papagalii, ci doar „The boss”

Dan Udrea: Charalambous a avut mereu papagal, dar acum nu-i plac papagalii, ci doar „The boss”

Dan Udrea: Charalambous a avut mereu papagal, dar acum <span>nu-i</span> plac papagalii, ci doar „The boss”
Boicotul Mondialului?

Cătălin Tolontan: Boicotul Mondialului?

Cătălin Tolontan: Boicotul Mondialului?
Jocurile Olimpiuce

Radu Naum: Jocurile Olimpiuce

Radu Naum: Jocurile Olimpiuce
Datoria față de Charalambous și Pintilii

Silviu Tudor Samuilă: Datoria față de Charalambous și Pintilii

A fost muncă, nu ajutor divin!

Cristian Geambașu: A fost muncă, nu ajutor divin!

Moruțan a început cu stângul la Rapid: îl face needucat pe Dobre!

Dan Udrea: Moruțan a început cu stângul la Rapid: îl face needucat pe Dobre!

Trump și vestiarul

Cătălin Tolontan: Trump și vestiarul

Cătălin Tolontan: Trump și vestiarul
5 secunde de adevăr

Cristian Geambașu: 5 secunde de adevăr

Cristian Geambașu: 5 secunde de adevăr
Tot mai săraci

Silviu Tudor Samuilă: Tot mai săraci

Silviu Tudor Samuilă: Tot mai săraci
FCSB e eșec sau un club de succes?

Dan Udrea: FCSB e eșec sau un club de succes?

În genunchi la Zagreb

Cristian Geambașu: În genunchi la Zagreb

Furnicile galbene

Radu Naum: Furnicile galbene

Radu Naum: Furnicile galbene
Tadici e vânat, la fel FRH?!

Cristian Geambașu: Tadici e vânat, la fel FRH?!

Ce legătură este între performanța  Dacia și Mircea Badea

Dan Udrea: Ce legătură este între performanța Dacia și Mircea Badea

Noi unde suntem?

Radu Naum: Noi unde suntem?

Radu Naum: Noi unde suntem?
Top stiri din sport
„Vrei să joci, Rafa?”     FOTO:  Moment fabulos în timpul   finalei de la Australian Open!  Nadal nu s-a putut abține, tribuna a izbucnit în aplauze 
Tenis
14:53

A pierdut finala, dar nu și umorul  Novak Djokovic a stârnit râsete în toată arena după înfrângerea cu Alcaraz:   „Sper să jucăm și peste 10 ani”
Tenis
14:28

Alcaraz, enervat!  A mers direct la arbitrul de scaun și   i-a cerut explicații!  Djokovic a plecat la vestiar!
Tenis
12:45

„Gigi vrea 3 transferuri”     Mihai Stoica  e sceptic: „Eu sper să fie mulțumit cu două”
Superliga
12:25

Cine va c&acirc;știga titlul &icirc;n acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu
Sondaj
01.02

Cine va câștiga titlul în acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu

Cine credeți că va câștiga titlul în acest sezon?

U Craiova %
Rapid %
Dinamo %
FCSB %