Darren Cahill, despre Simona Halep: "Nu ia bani de la Federația Română pentru a juca la FedCup"

​Antrenorul Darren Cahill a vorbit, într-un interviu pentru WTA, despre cele mai mai frumoase momente petrecute alături de Simona Halep în cei 4 ani de colaborare. Australianul a lăudat-o pentru că-și ajută colegii în circuit și pentru cum a depășit presiunile de a câștiga primul turneu Grand Slam, informează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Cel mai bun meci al Simonei? Este greu să nu iei în seamă finala câștigată la Roland Garros. Pentru Simona a fost greu să înfrunte presiunea din partea publicului, a propriilor așteptări și să încerce să treacă peste faptul că fusese în trei finale înainte, dar nu le-a câștigat. Și-a schimbat însă atunci stilul de joc, s-a concentrat și a câștigat. De departe, acela a fost cel mai tare meci al acestui an. Am colaborat împreună timp de 3-4 ani, a fost un roller-coaster, cu emoții și momente incredibile, dar și cu perioade grele", a declarat Darren Cahill, într-un interviu pentru site-ul WTA.

Australianul a complimentat maniera în care Simona Halep a reușit să treacă peste toate presiunile asupra sa și să câștige primul titlul de Grand Slam din carieră.

"Cel mai important este cum crești și depășești momentele dificile. Poți fie să începi să-ți plângi de milă, fie poți învăța din acele experiențe. Iar Simona este o profesionistă desăvârșită. Dacă analizezi acele experiențe, vezi că s-a întors pe teren, a muncit și mai mult și și-a acordat continuu oportunități pentru a avea succes. Presiunea pe care a avut-o asupra ei de a câștiga primul Grand Slam a fost enormă, sunt foarte mândru de ea că s-a descurcat și a reușit să câștige. Acestea sunt momentele cu care te mândrești în antrenorat. Persoana care este în afara terenului de tenis este mult mai bună decat orice rezultat a reușit. Lucrurile pe care voi nu le vedeți sunt cele care fac diferența pentru mine", a spus Cahill.

Antrenorul a dezvăluit că Simona Halep nu acceptă recompense financiare pentru prezențele în FedCup.

"Ea nu ia bani de la Federația Română pentru a juca la FedCup, le dă bani colegilor din România pentru cheltuielile din circuit, care sunt substanțiale. Sponsorizează și o echipă de hochei pentru fete. Și pot da exemple ca acestea nenumărate. Sunt lucrurile pe care le face pentru oamenii din țara ei, ajutorul pe care-l dă celor care nu au cu ce începe în viață, știe că este privilegiată, a muncit mult pentru toate realizarile și le merită din plin", a completat Darren Cahill.

Simona Halep şi Darren Cahill nu vor mai colabora începând cu 2019. Australianul a invocat motive familiale, care au dus, în cele din urmă, la încetarea parteneriatului care i-a adus româncei un titlu de Grand Slam, la Roland Garros. Simona Halep a traversat cea mai bună perioadă a carierei sale alături de antrenorul australian, care a condus-o spre culmile gloriei în tenisul mondial feminin.

S-ar putea să te mai intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

06:30
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11