Australian Open: Irina Begu, în turul al doilea - Andrea Petkovic a abandonat în setul secund din cauza deshidratării

Irina Camelia Begu (70 WTA) este prima jucătoare din România care a obținut calificarea în turul al doilea de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Begu a beneficiat de abandonul adversarei sale Andrea Petkovic (63 WTA), după ce aceasta câștigase primul set cu 7-6 (3) şi era condusă în actul secund cu 4-3. Germanca nu a mai putut continua partida din cauza deshidratării.

HotNews.roFoto: Hotnews

Begu a avut un start perfect de partidă, conducând cu 4-0, dar Petkovic a revenit incredibil și a întors scorul. Germanca a câștigat cinci game-uri consecutive, preluând conducerea pe tabelă (5-4). Jucătoarea noastră a salvat trei mingi de set, la 5-6, dar a cedat apoi în tie-break, scor 3-7, după 59 de minute de joc.

Irina a avut un start bun și în setul secund, a condus cu 2-0, dar jucătoarea din Germania a reușit încă o dată să revină și a egalat scorul pe tabelă (2-2). La 4-3, 40-30 pentru Begu, Petkovic s-a prăbuşit pe teren din cauza deshidratării. Germanca a primit îngrijiri medicale timp de aproape zece minute, dar nu a mai putut continua meciul.Partida s-a încheiat după o oră și 47 de minute.

Irina Begu conduce acum cu 4-2 în meciurile directe cu Petkovic, românca reușind al treilea succes consecutiv în fața sportivei din Germania.

Pentru calificarea în turul al doilea de la Australian Open, Begu va primi 105.000 de dolari australieni (65.000 de euro) şi 70 de puncte WTA.

În runda următoare, Begu se va duela cu Petra Kvitova (Cehia, 6 WTA), care a învins-o pe Magdalena Rybarikova (Slovacia, 51 WTA), scor 6-3, 6-2.

Tot luni, Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu au fost eliminate în primul tur al competiției de la Melbourne.

Celelalte trei românce prezente pe tabloul feminin de simplu de la Australian Open, Simona Halep (1 WTA), Mihaela Buzărnescu (26 WTA) și Ana Bogdan (82 WTA), vor evolua marţi, în primul tur al competiției.

Statistica meciului Begu vs Petkovic:

Ași: 2-0

Duble greșeli: 8-2

Lovituri câștigătoare: 24-17

Erori neforțate: 33-39

Puncte câștigate cu primul serviciu: 60% (28/47) - 62% (31/50)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 41% (11/27) - 22% (4/18)

Puncte de break salvate: 70% (7/10) - 67% (6/9)

Puncte de break câștigate: 33% (3/9) - 30% (3/10)

Total puncte câștigate: 51% (72/142) - 49% (70/142)

Durata partidei: 1h 47 min.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:37
„Memorabil!” FOTO. Craioveanu nu se aștepta să apară în scenografia Craiovei: „O să-mi aduc aminte toată viața”

00:12
Conference League Pe ce loc se află Craiova după etapa #1 + toate rezultatele serii

22:28
Jucătorul Craiovei, „mitraliat” A atras furia analiștilor, după remiza cu Getafe: „Cum să îl mai cheme Hagi la națională?!”

22:18
„Să nu uităm pe cine am întâlnit” Coelho s-a plâns după 1-1 cu Getafe: „Avem jucători obosiți”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Top stiri
6 candidați la șefia LPF  Culisele cursei pentru putere, cu 6 luni înaintea alegerilor.  Ce rivali încep să se întrevadă pentru Gino Iorgulescu
Superliga
15.10

Citește mai mult

„Sunteți cu toții furați!”  În România și în celelalte țări din Europa de Est,  procentul pariurilor ilegale  este de 81%, mult peste media europeană
Investigatii

Stadionul uitat al Bucureștiului!   VIDEO+FOTO.  66 de ani de istorie, tribune ruginite și  o promisiune de 10 milioane de euro!  Ce a mai rămas dintr-o arenă pe care s-a jucat în Liga 1
Special

PMB ne explică de ce sunt legiuni de șobolani în centrul Bucureștiului, la Piața Sfânta Vineri. Cetățeni care hrănesc porumbeii sunt de vină, autoritățile și-au făcut treaba
B365
14.10