WTA Istanbul: Ana Bogdan și Irina Bara s-au calificat pe tabloul principal

WTA Istanbul: Ana Bogdan și Irina Bara s-au calificat pe tabloul principal

Ana Bogdan (150 WTA) și Irina Bara (186 WTA) s-au calificat pe tabloul principal al turneului de la Istanbul. Bogdan a trecut în ultimul tur al calificărilor de favorita gazdelor Ipek Oz, iar Bara a eliminat-o pe Julia Glushko, cap de serie numărul 4.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cap de serie numărul 7, Ana Bogdan a cedat doar două game-uri în ultimul tur al calificărilor. Românca s-a impus cu 6-0, 6-2 în fața sportivei Ipek Oz (Turcia, 741 WTA). Partida a durat 58 de minute.

Irina Bara a avut o misiune mai grea pentru a-și asigura locul pe tabloul principal, dar s-a duelat cu o adversară mai bine clasată. Bara a învins-o pe Julia Glushko (Israel, 129 WTA), cap de serie numărul 4, scor 2-6, 6-4, 6-2, după două ore și 17 minute de joc.

Pentru calificarea pe tabloul principal la Istanbul, Bogdan şi Bara şi-au asigurat un premiu de câte 2.100 de dolari şi câte 19 puncte WTA.

Pe tabloul principal al competiţiei sunt direct acceptate Mihale Buzărnescu (locul 30 WTA), cap de serie numărul 2, Irina Begu (83 WTA) şi Sorana Cîrstea (97 WTA). Toate aceste trei jucătoare vor juca în primul tur cu sportive venite din calificări, astfel că sunt posibile dueluri între românce în această fază.

Competiția din Turcia (de categorie International) este dotată cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari, iar pe tabloul principal se vor afla la start 32 de jucătoare. Suprafața de joc este zgură, iar directorul turneului este Miraç Namli. Prima ediție a avut loc în 2005, iar câștigătoare a fost Venus Williams. În 2018, trofeul a fost cucerit de Pauline Parmentier.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:30
Ruptură totală?! Cristiano Ronaldo a plecat din cantonament după ce Jorge Jesus a anunțat că nu va juca nici cu Danemarca! Detaliile conflictului + reacția lui CR7
Ruptură totală?! Cristiano Ronaldo a plecat din cantonament după ce Jorge Jesus a anunțat că nu va juca nici cu Danemarca! Detaliile conflictului + reacția lui CR7
22:28
Momente răscolitoare în Turcia Amical Konyaspor - Palestina B: „Liniștea se păstrează când copiii dorm, nu când mor”
Momente răscolitoare în Turcia Amical Konyaspor - Palestina B: „Liniștea se păstrează când copiii dorm, nu când mor”
20:13
Nuno Campos vrea mai mult Antrenorul lui Dinamo: „Jucătorii mei au ajuns la United sau în Champions League”
Nuno Campos vrea mai mult  Antrenorul lui Dinamo: „Jucătorii mei au ajuns la United sau în Champions League”
22:46
Cine preia numărul lui Messi Scaloni trebuie să aleagă noul decar al Argentinei » Anunțul făcut de selecționer
Cine preia numărul lui Messi  Scaloni trebuie să aleagă noul decar al Argentinei  » Anunțul făcut de selecționer
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Top stiri
FOTO | PMB anunță "Marea de Verde" din intersecția de la Marriott, cu multe valuri de carpeni, arbuști și flori nemuritoare. Adică se amenajează spațiul verde pe 13 Septembrie
B365
29.09
FOTO | PMB anunță "Marea de Verde" din intersecția de la Marriott, cu multe valuri de carpeni, arbuști și flori nemuritoare. Adică se amenajează spațiul verde pe 13 Septembrie
Citește mai mult
FOTO | PMB anunță "Marea de Verde" din intersecția de la Marriott, cu multe valuri de carpeni, arbuști și flori nemuritoare. Adică se amenajează spațiul verde pe 13 Septembrie