Federaţia australiană o va omagia pe Margaret Court, dar se delimitează de opiniile personale ale fostei sportive

Federaţia Australiană de Tenis a anunţat, sâmbătă, că va sărbători la Australian Open împlinirea a 50 de ani de la câştigarea de către Margaret Court a Grand Slam-ului (1970). Forul a menţionat însă că nu este de acord cu opiniile personale ale fostei sportive, potrivit News.ro.

Margaret CourtFoto: tennis.com.au

"După cum a precizat deseori, Tennis Australia nu este de acord cu opiniile personale al lui Margaret, care au înjosit şi au afectat pe mulţi din comunitatea noastră de-a lungul anilor. Părerile sale nu sunt conforme cu valorile noastre de egalitate, diversitate şi incluziune. Sportul nostru primeşte cu drag pe oricine, indiferent de gen, abilitate, rasă, religie sau sexualitate şi vom continua să promovăm activ iniţiativele de incluziune", se arată pe site-ul tennis.com.au.

Margaret Court a fost invitată, împreună cu familia şi prietenii săi, la ediţia din 2020 a Australian Open, ca oaspete special.

"Abia aştept să sărbătoresc împlinirea a 50 de ani de la câştigarea Grand Slam-ului împreună cu familia mea şi cu prietenii, la Australian Open. Este un moment important pentru mine şi nu îmi vine să cred cât de repede a trecut timpul. Sunt recunoscătoare Tennis Australia. Tenisul este un sport minunat şi sunt mândră că fac parte din istoria acestui mare sport al nostru", a declarat Court.

La începutul anului trecut, Billie Jean King a cerut ca numele lui Margaret Court să nu mai fie folosit pe o arenă de la Melbourne Park, după afirmaţiile homofobe ale deţinătoarei recordului de turnee de Grand Slam câştigate, 24. A doua arenă de pe Melbourne Park a fost redenumită în onoarea australiencei de 77 de ani în 2003.

Court, deţinătoarea recordului de turnee de Grand Slam câştigate, 24, a făcut observații homofobe în 2017. Ea a declarat că tenisul este plin de lesbiene şi că acestea existau în sport şi atunci când evolua ea, însă într-un număr mult mai mic. Court a mai spus că nu are nimic împotriva persoanelor gay, ci vrea doar să le ajute.

Anterior, într-o scrisoare deschisă, Margaret Court a afirmat că nu va mai circula cu compania aeriană Qantas deoarece aceasta susţine căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365
09.11