Simona Halep, calificare la pas în turul trei de la US Open - A cedat doar patru game-uri

Simona Halep, calificare la pas în turul trei de la US Open - A cedat doar patru game-uri

Simona Halep s-a calificat în turul trei de la US Open după o victorie încântătoare: a 12-a favorită a competiției de la Flushing Meadows a defilat contra Kristinei Kucova (111 WTA), succesul conturându-se în doar 68 de minute, scor 6-3, 6-1.

Simona HalepFoto: AL BELLO / Getty images / Profimedia

După un început de partidă în care a comis destul de multe erori neforțate (a avut 12 în primul set, 18 în total), Simona și-a găsit ritmul, a câștigat șase game-uri la rând și s-a desprins decisiv în fața jucătoarei din Slovacia. Halep a terminat partida cu 19 lovituri câștigătoare (adversara a avut 10) și a câștigat 76% dintre punctele jucăte cu primul serviciu.

Simona Halep, după ce a ajuns în turul trei la US Open: "E greu să gestionezi presiunea, dar cred că mă descurc destul de bine"

De știut:

  • Simona Halep, care participă pentru a 11-a oară la Grand Slamul american, s-a calificat pentru a cincea oară în turul al treilea.
  • În turul următor, Halep se va duela cu învingătoarea partidei dintre Elena Rybakina (Kazakhstan, 20 WTA şi favorită 19) și Caroline Garcia (Franţa, 62 WTA).
  • Prin calificarea în turul al treilea, Simona Halep și-a asigurat un premiu în valoare de 180.000 de dolari şi 130 de puncte WTA.
  • Cea mai bună performanţă a Simonei Halep la US Open a fost calificarea în semifinale, în 2015. În 2019, ultima ediţie la care a participat, românca a fost eliminată în turul al doilea.

Simona Halep - Kristina Kucova, liveblog la US Open (6-3, 6-1)

Setul II

6-1 Simona câștigă fără probleme și acest game de serviciu și se califică în turul al treilea.

5-1 Încă un game impecabil pentru Halep, care a reușit câteva lovituri spectaculoase și a câștigat la 0 la retur.

4-1 Game perfect pentru Simona, care se impune la 0.

3-1 Kucova pune capăt seriei de șase game-uri consecutive câștigate de Simona. Sportiva noastră a avut o minge de breka, dar nu a reușit să o fructifice.

3-0 Simona rezistă incredibil în game, salvează trei mingi de break și se distanțează în setul secund.

2-0 Kucova nu mai găsește răspunsuri pentru jocul Simonei, sportiva noastră câștigă al cincilea game la rând.

1-0 Simona continuă seria câștigătoare servind foarte bine.

Setul I

6-3 Simona ratează primele două mingi de set, dar lovește excelent în lung de linie și o fructifică pe a treia (Kucova nu a mai putut răspunde).

5-3 Mult mai sigură pe ea, Simona confirmă break-ul cu un rever superb în lung de linie.

4-3 Simona revine de la 0-30, Kucova nu mai este la fel de sigură pe ea, și Halep trece din nou în avantaj.

3-3 Simona are probleme cu forehand-ul în acest debut de partidă (a comis 8 greșeli neforțate cu această lovitură). Halep comite duble, Kucova returnează foarte bine și recuperează break-ul.

3-2 Kucova lovește bine cu forehand-ul în lung de linie, Simona pune ceva presiune, dar Kristina își face serviciul.

3-1 Simona servește excelent, se deplasează la fel de bine și câștigă un game la 0.

2-1 Kucova forțează cu servicii spre reverul Simonei, jucătoarea noastră ajunge la 40-40, dar sportiva din Slovacia punctează pe tabelă.

2-0 Kucova încearcă să recupereze, egalează la 30, dar Simona rămâne concentrată și confirmă break-ul.

1-0 Simona începe perfect partida, ajunge rapid la 40-0 după erorile adversarei, pierde un punct, dar face break-ul cu o lovitură bună în lung de linie.

Meciul începe cu Kristina Kucova la serviciu.

Partida este arbitrată de francezul Damien Dumusois.

Iniţial, confruntarea era programată pe terenul 17, după un meci între ucraineanca Elina Svitolina (5 WTA şi favorită 5) şi spaniola Rebeca Masarova (231 WTA, venită din calificări).

Modificarea vine după ce japoneza Naomi Osaka (3 WTA şi favorită 3), care ar fi trebuit să joace pe terenul Arthur Ashe, a beneficiat în turul doi de neprezentarea Olgăi Danilovic (Serbia, 145 WTA).

De știut înaintea partidei

  • Halep și Kucova nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA.

  • Cel mai bun rezultat al Simonei Halep la US Open a fost calificarea în semifinale (2015). În 2019, ultima ediţie la care a participat, românca a fost eliminată în turul al doilea.

Cine este Kucova

Kristina Kucova (Slovacia) - 31 de ani, locul 111 WTA, 1.63 metri. A câștigat din tenis $1,333,570, iar cel mai bun loc ocupat a fost 71 (pe 12 septembrie 2016).

Cea mai bună performanță înregistrată în circuitul WTA: finalistă la Gdynia 2021 - a fost învinsă de belgianca Maryna Zanevska, scor 6-4, 7-6(4).

US Open se desfășoară în perioada 30 august - 12 septembrie și este ultimul Grand Slam al sezonului 2021 din tenisul mondial. Principalii favoriți la câștigarea competiției sunt Ashleigh Barty și Novak Djokovic. Campioni la ediția trecută s-au încoronat Naomi Osaka și Dominic Thiem.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Citește mai mult
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Superliga
10.11
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
Citește mai mult
„Mihai Stoica a fost neglijent” Becali explică plecările masive de la FCSB + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”
De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Primul indiciu de La Mița Biciclista pentru fațada de Crăciun 2026. "E în lucru deja, iar anul acesta are ceva ce n-au avut celelalte patru ediții"
B365
09.11