Gabriela Ruse a obținut luni calificarea în turul al doilea de la Australian Open 2022. Ocupantă a locului 72 în ierarhia mondială, sportiva noastră a trecut fără emoții de Jasmine Paolini.
Gabriela RuseFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia
După 69 de minute, Gabriela a avut câștig de cauză în două seturi, scor 6-1, 6-3. Paolini este ocupanta locului 52 în ierarhia mondială.
În urma acestui succes, Ruse conduce cu 3-1 în meciurile directe cu italianca.
Aici poți urmări un rezumat al partidei dintre Gabriela Ruse și Jasmine Paolini.
De știut:
- În următorul meci de la Australian Open, Ruse se va duela cu Veronika Kudermetova, favorita numărul 28 de la Melbourne.
- Pentru calificarea în turul al doilea, Ruse va primi 97.210 euro şi 70 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro