Șoc în lumea tenisului: Ashleigh Barty, numărul unu mondial, anunță că se retrage din activitate

Numărul unu mondial în circuitul feminin și triplă câștigătoare de Grand Slam, Ashleigh Barty a anunțat că se va retrage din tenisul profesionist la doar 25 de ani. Australianca a făcut anunţul pe reţelele de socializare miercuri, spunând că pleacă "pentru îndeplinirea altor vise”.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Mă voi retrage din tenis. E prima dată când o zic cu voce tare, e greu de spus”, a spus Barty.

„Sunt atât de fericită şi sunt atât de pregătită. Şi ştiu doar că în momentul de faţă în inima mea, pentru mine ca persoană, asta este corect", a spus ea într-un videoclip, potrivit News.ro

„Sunt recunoscătoare pentru to ce mi-a oferit tenisul, mi-a dăruit toate visele mele. Dar acum e momentul să fac un pas în spate și să urmăresc alte vise”, a spus Ashleigh.

Barty a câştigat primul ei Grand Slam la Rolanda Garros în 2019, iar în 2021 s-a impus la Wimbledon.

În ianuarie, ea a devenit prima jucătoare australiană care a câştigat titlul de simplu masculin sau feminin de la Australian Open în 44 de ani.

„Nu eram sigur cum să vă împărtăşesc această veste, aşa că am rugat-o pe buna meu prietenă Casey Dellacqua să mă ajute”, a spus Barty miercuri.

Ashleigh Barty: „Din punct de vedere fizic nu mai am nimic de dat”

„Sunt atât de recunoscătoare pentru tot ce mi-a dat acest sport şi mă simt mândră şi împlinită. Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut pe parcurs, voi fi mereu recunoscătoare pentru amintirile pe care le-am creat împreună", a mai spus ea.

Barty a adăugat că a „din punct de vedere fizic nu mai am nimic de dat”.

Şeful WTA, Steve Simon, a spus că Barty este „unul dintre marii campioni” şi că i se va duce dorul

„Ashleigh Barty, cu semnătura ei slice backhand, completată de a fi concurentul suprem, a fost mereu un exemplu prin profesionalismul neclintit şi sportivitatea pe care le-a adus la fiecare meci”, a spus el într-un comunicat.

Născută pe 24 aprilie 1996, la Ipswich, Australia, Ashleigh Barty este lidera ierarhiei WTA. A câștigat 15 titluri în carieră, trei dintre acestea fiind de Grand Slam (Roland Garros 2019, Wimbledon 2021, Australian Open 2022).

A adunat doar din premiile din tenis $23.829.071, iar de-a lungul carierei a avut 305 victorii și 102 înfrângeri.

Ultima partidă disputată în carieră a fost finala de la Australian Open, meci pe care l-a câștigat în fața jucătoarei Danielle Collins, scor 6-3, 7-6(2).

Ea are un total de 121 de săptămâni ca lider WTA.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365
09.11