Toni Nadal vorbește despre momentul când se va retrage Rafael Nadal din tenis

Rafael Nadal nu a mai jucat un meci oficial de la Australian Open 2023, iar în urmă cu doar câteva săptămâni a precizat că anul 2024 va fi, cel mai probabil, ultimul din cariera sa.

Rafael NadalFoto: GJL / Gtres Online / Profimedia

Într-un interviu pentru Marca, Toni Nadal (unchiul și fostul antrenor al lui Rafa) vorbește cu subiect și predicat despre retragerea din tenis a nepotului său.

Ajuns la 37 de ani (vârstă împlinită pe 3 iunie), Rafa vrea să se retragă în 2024 după ce va câștiga un titlu important (dacă, desigur, acest lucru va putea fi posibi).

„Rafa este bine momentan, este în vacanță. Își dorește să revină pe teren în 2024 și să sperăm că Alcaraz ne va lăsa să câștigăm și noi ceva. Este nerăbdător la gândul revenirii pe teren, vrea să se retragă cu un titlu important cucerit”, spune Toni Nadal.

Dacă recuperarea va decurge cum trebuie, Rafa ar putea reveni pe teren odată cu Australian Open 2024.

Cele mai mari șanse (desigur, asta în funcție și de forma pe care o va avea în sezonul de zgură) la un titlu major le are teoretic la Roland Garros, acolo unde s-a încoronat campion în 14(!) rânduri.

Din cauza accidentării de la șold (mușchiul iliopsoas), Nadal a fost nevoit să rateze pentru prima dată în 18 sezoane participarea la Roland Garros.

Rafa a fost depășit în această vară de Novak Djokovic în clasamentul titlurilor de Grand Slam câștigate, sârbul având acum 23.

1 Novak Djokovic 23

2 Rafael Nadal 22

3 Roger Federer 20 / retras din tenis.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:15
„Asta l-a frustrat tare” Reacția nervoasă a lui Șumudică, explicată. Noi detalii despre ce se întâmplă la CFR Cluj

22:00
LIVE Bayern - Arsenal, derby-ul serii, în Liga Campionilor » Chivu schimbă decisiv!

22:42
Probleme pentru Sorin Cârțu Ce a pățit legenda Craiovei înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”

22:07
Câți fani vin la derby Anunțul lui Mihai Stoica înainte de FCSB - Rapid: „Cam astea sunt cifrele”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Liga 1: prime-time la TV, pay-per-view sau Netflix?  Costi Mocanu, fost director Pro TV, actual comentator sportiv, intră cu argumente în  controversa momentului
Superliga
16:27

Citește mai mult

Fraudă de 445 de milioane de euro!  Omul de la care Dan Șucu a luat Genoa și-a recunoscut vinovăția:  „Știam că ceea ce fac este greșit”
Campionate
18:40

Mutare neașteptată la Dinamo!  Un fost fotbalist de la FCSB,  dorit în locul lui Cîrjan.   Ce spunea despre echipa lui Becali
Superliga
19:45

Poștașul George, omul cu ideea care ne-a schimbat viețile cu Ora de Iarnă, la care trecem în weekend. A vrut el mai multă lumină naturală seara, ca să prindă gâze
B365
06:37