Tenis - coronavirus: ATP și ITF au suspendat toate competițiile din următoarele șase săptămâni

​Asociaţia jucătorilor Profesionişti de Tenis (ATP) și Federația Internațională de Tenis (ITF) au anunțat, joi, că în contextul pandemiei de coronavirus au decis amânarea tuturor competițiilor din următoarele șase săptămâni.

HotNews.roFoto: Hotnews

ITF va fi reanalizată în fiecare săptămână, însă în mod sigur niciun turneu desfășurat sub egida sa nu va avea loc cel puţin până în săptămâna cu 20 aprilie.

ITF a menţionat că meciurile de astăzi care au început deja, întrerupte din cauza ploii, se vor disputa până la final joi, însă nu vor putea fi continuate vineri. Toate meciurile care se aflau în programul de joi şi încă nu au început vor fi amânate, potrivit News.ro.

Turneele din ATP Tour şi ATP Challenger, inclusiv din săptămâna 20-27 aprilie au fost anulate.

Astfel, nu se vor mai disputa competiţiile de la Miami, Houston, Marrakech, Monte Carlo, Barcelona şi Budapesta.

Aşa cum se ştie, turneul de tenis de la Indian Wells (Statele Unite), unul dintre cele mai importante din circuitele ATP şi WTA, care trebuia să debuteze luni în California, a fost şi el anulat din cauza epidemiei de coronavirus, scrie Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:50
Atenție când riscă Hindrich! FOTO+VIDEO. Titularul naționalei la meciul cu Polonia, eroare majoră la ultimul joc al Legiei

12:07
Îndrăgostit de România Lecție de patriotism a unui sud-african devenit cetățean român, care a jucat la națională: „Ca să fiu sincer, asta nu-mi place”

11:24
Îngrijorare pentru Musiala Uli Hoeness: „Are o boală care nu se vindecă ușor” + Ce spune Matthaus despre situația jucătorului de la Bayern

11:06
„Orgasm politic!” Premierul Pedro Sanchez a savurat din plin triumful Spaniei la Mondialul din SUA: „Să primim trofeul de la Trump...”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

VIDEO | Vești proaste de pe Centura Capitalei, de pe șantierul de lărgirea la 4 benzi a DNCB, între A2 și DN2 - Afumați-Glina. Termenul de finalizare se mută la primăvară, în varianta optimistă
B365