Turneul Campioanelor: Ashleigh Barty o învinge fără probleme pe Petra Kvitova și face pasul spre semifinale

Ashleigh Barty (liderul mondial) a făcut pasul spre semifinalele de la Turneul Campioanelor după ce a trecut, fără mai bătăi de cap, de Petra Kvitova. Cehoaica a comis multe erori, a fost neinspirată, iar victoria lui Barty a fost una pe deplin meritată, scor 6-4, 6-2.

HotNews.roFoto: Hotnews

Primul set al confruntării a fost unul destul de echilibrat, diferența fiind făcută de singurul break al manșei (în game-ul cu numărul cinci). Cu toate că a avut șansele sale de break, Petra nu a reușit să mai revină pe tabelă, iar Barty s-a impus cu 6-4. Australianca s-a concentrat mai bine în momentele importante, a fost cu mintea mai limpede, iar setul i-a revenit până la urmă meritat.

Kvitova a continuat să greșească și în setul al doilea. Văzând că nu are foarte multe șanse în raliurile prelungite de pe linia de fund, Petra a făcut de multe ori pasul la fileu, însă voleurile sale nu au fost de cea mai bună calitate.

Barty a făcut două break-uri și s-a distanțat la 4-0. Australianca a fost mai inspirată, a avut o defensivă sigură și a profitat de problemele din jocul adversarei. Petra a încercat să stea cât mai aproape de baseline, să conducă punctele, însă jocul nu i-a funcționat la acel nivel care să-i permită să o incomodeze pe Barty (6-4, 6-2, după o oră și 26 de minute).

Ashleigh este prima calificată din Grupa Roșie, pentru locul al doilea luptându-se Kiki Bertens și Belinda Bencic.

În semifinale, Barty o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Simona Halep și Karolina Pliskova.

Aici poți vedea mingea de meci fructificată de Ashleigh Barty:

Criterii de departajare la Turneul Campioanelor

1) Numărul mai mare de victorii

2) Dacă două jucătoare sunt la egalitate, se va ține cont de meciul direct

3) Dacă mai mult de două jucătoare sunt la egalitate din punct de vedere al numărului de victorii, atunci criteriile sunt următoarele:

- setaverajul (diferența dintre numărul de seturi câștigate și numărul de seturi pierdute)

- diferența dintre numărul de game-uri câștigate și numărul de game-uri pierdute.

- numărul cel mai mare de game-uri câștigate.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365
09.11