​Turneul Campioanelor: Elina Svitolina a câștigat primul meci de la Singapore (6-3, 6-3 cu Petra Kvitova)

​Turneul Campioanelor: Elina Svitolina a câștigat primul meci de la Singapore (6-3, 6-3 cu Petra Kvitova)

​Elina Svitolina (a șasea favorită) a câștigat primul duel de la Turneul Campioanelor, contând pentru Grupa Albă a competiției de la Singapore, scor 6-3, 6-3 cu Petra Kvitova (Cehia), cap de serie numărul 7.

Elina SvitolinaFoto: wtafinals.com

Partida a durat o oră și 29 de minute.

Primul set a început cu câte un break de fiecare parte, moment din care Svitolina a mai câștigat de două ori pe serviciul Petrei și a reușit să își facă de fiecare dată propriul serviciu, impunându-se cu 6-3.

Elina a rezistat în două game-uri echilibrate pe propriul serviciu din setul secund (la 1-1 și la 4-2) și a reușit să facă break-ul decisiv în game-ul în care Petra servea pentru 3-3. Din acest punct, fiecare jucătoare și-a făcut serviciul (s-a ajuns la 6-3), iar Elina a obținut prima victorie din această ediție de Turneul Campioanelor.

Petra a avut probleme cu propriul serviciu (a făcut nu mai puțin de șapte duble greșeli) și a făcut mult mai multe greșeli neforțate (29) decât adversara (11), în timp ce ucraineana a jucat foarte bine în defensivă.

Statistica partidei dintre Elina Svitolina și Petra Kvitova:

Ași: 3-4

Duble greșeli: 1-7

Lovituri câștigătoare: 7-29

Greșeli neforțate: 11-29

Puncte de break câștigate: 4/9 - 1/5

Puncte câștigate cu primul serviciu: 25/41 (61%) - 18/32 (56%)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 13/22 (59%) - 11/26 (42%)

Total puncte câștigate: 67/121 - 54/121

Durata meci: 1 oră și 29 de minute

Vezi aici ultimul punct al partidei dintre Elina Svitolina și Petra Kvitova:

Aceasta a fost doar a doua victorie a Elinei în fața Petrei, Kvitova câștigând celelalte șapte partide disputate de cele două. Precedentul succes al Svitolinei data din 13 august 2014, la prima întâlnire dintre cele două, scor 6-2, 7-6(2) în sferturile turneului de la Cincinnati.

Tot duminică, de la ora 14:30, se va disputa a doua partidă din Grupa Albă, adversare fiind Caroline Wozniacki (Danemarca, locul 2 WTA) și Karolina Pliskova (Cehia, locul 5 WTA).

Aici poti citi o ampla prezentare a Turneului Campioanelor de la Singapore.

Singura jucătoare care și-a câștigat pe teren dreptul de a evolua la toate cele cinci ediții de la Singapore a fost Simona Halep. Din păcate, ea nu va putea juca în acest an din cauza problemelor de la spate (hernie de disc).

Primele două clasate din cele două grupe se vor califica în semifinale.

Criterii de departajare:

1) Numărul mai mare de victorii

2) Dacă două jucătoare sunt la egalitate, se va ține cont de meciul direct

3) Dacă mai mult de două jucătoare sunt la egalitate din punct de vedere al numărului de victorii, atunci criteriile sunt următoarele:

- setaverajul (diferența dintre numărul de seturi câștigate și numărul de seturi pierdute)

- diferența dintre numărul de game-uri câștigate și numărul de game-uri pierdute.

- numărul cel mai mare de game-uri câștigate.

Diferența de fus orar

Diferența de fus orar între București și Singapore este de 5 ore. În momentul în care în Capitală este ora 09:00, la Singapore este ora 14:00.

Televizare

Competiția din Singapore va putea fi urmărită în direct pe Digisport, iar unele dispute vor fi LiveText pe HotNews.ro.

Puncte și bani la Turneul Campioanelor

Simplă prezența la competiția de la Singapore înseamnă un cec în valoare de 151.000 de dolari pentru fiecare din cele opt sportive. Apoi, o victorie în faza grupelor este recompesata cu 263.000 de dolari.

Calificarea în semifinale aduce în plus pe lângă ceea ce s-a câștigat deja un cec în valoare de 40.000 de dolari. Finalista de la Singapore va mai primi un cec de 590.000 de dolari (pe lângă ceea ce a adunat deja), în timp ce marea câștigătoare își va adaugă un cec în valoare de 1,75 milioane de dolari.

O victorie în faza grupelor aduce 250 de puncte, iar o înfrângere 125. Finalista va primi în plus 330 de puncte, iar câștigătoarea un bonus de 750 de puncte.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:23
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”
18:22
Real sparge toate barierele Buget record pentru salariile vedetelor de pe „Santiago Bernabeu”
Real sparge toate barierele Buget record pentru salariile vedetelor de pe „Santiago Bernabeu”
18:00
Ofertă pentru Alex Dobre Atacantul ar fi început discuțiile cu un nou club, după ce negocierile cu Rapid au eșuat
Ofertă pentru Alex Dobre Atacantul ar fi început discuțiile cu un nou club, după ce negocierile cu Rapid au eșuat
17:33
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Citește mai mult
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365