UEFA: Când se vor încheia cupele europene / Aleksander Ceferin amenință Federaţia Belgiană

UEFA: Când se vor încheia cupele europene / Aleksander Ceferin amenință Federaţia Belgiană

​Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a anunţat luna august ca termen pentru încheierea competițiilor Champions League şi Europa League, aflate acum cel puţin în faza optimilor de finală, informează lequipe.fr.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Iulie-august mi se pare a fi o perioadă favorabilă pentru a încheia competiţiile noastre europene. Pe de altă parte, încheierea acestor competiţii în septembrie şi octombrie ar fi fără îndoială prea târziu", a declarat el, într-un interviu prin Skype acordat canalului german ZDF.

Totodată, Ceferin a recunoscut faptul că sezonul va fi oprit defintiv dacă autorităţile din statele europene nu vor permite reluarea meciurilor.

"Această situaţie sanitară este nemaiîntâlnită, este o situaţie specială care trebuie să ne conducă la a fi cât mai flexibili posibil cu referire la datele şi orele meciurilor. Dacă se va calma criza, vom putea începe să jucăm mai devreme. Câte un meci pentru sferturi şi semifinale...

E o posibilitate, pe teren neutru. Organizarea unui Final Four sau Final Eight reprezintă acum nici mai mult nici mai puţin decât o opţiune. Dacă politicul ne va împiedica să jucăm din nou, nu vom avea altă alegere decât să punem punct acestui sezon", a arătat slovenul.

El a precizat că regulamentul fair-play-ului financiar a fost abandonat în această perioadă, deoarece cluburile nu mai pot să-l respecte de la începutul pandemiei de coronavirus.

Preşedintele UEFA nu renunţă la ideea de a suspenda din cupele europene Belgia, ţară care doreşte oprirea definitivă a campionatului intern profesionist. Ceferin a lansat aceste ameninţări, deşi Federaţia Belgiană de Fotbal (URBSFA) a anunţat, sâmbătă, că "o soluţie constructivă" este pe cale de a fi găsită împreună cu UEFA pentru a opri definitiv campionatul intern

"Solidaritatea nu înseamnă să iei o decizie fără să te consulţi cu alţii. Nu putem cere ajutor şi apoi să decidem cum ne convine. Trebuie să menţionez că Belgia şi alţii care gândesc la fel riscă să nu ia parte la cupele europene, sezonul viitor", a declarat Ceferin, într-un interviu pentur ZDF.

El insistă că meciurile se vor putea relua cu porţile închise şi acest lucru reprezintă o soluţie mai bună decât cea ca partidele să nu se joace deloc.

"Meciuri cu porţile închise sau cu spectatori, asta nu este acelaşi lucru, dar este întotdeauna mai bine cu porţile închise şi în faţa televizorului decât nimic. Este ceea ce vor oamenii, asta le-ar aduce în această perioadă complicată o energie pozitivă", a precizat şeful UEFA.

Sâmbătă, federaţia belgiană nu a precizat care este soluţia găsită cu UEFA după discuţia dintre şeful URBSFA, Mehdi Bayat, şi cel al UEFA Aleksander Ceferin. URBSFA a menţionat doar că va prezenta Comitetului Executiv al UEFA "recomandările pentru oprirea competiţiei".

"Obiectivul este de a păstra biletele europene ale Belgiei în vederea sezonului 2020/2021. URBSFA ţine să-şi exprime din nou susţinerea sa vizavi de demersul UEFA de a ieşi din această criză cauzată de coronavirus într-o manieră solidară. URBSFA nu va mai face alte comentarii pe acest subiect", se arată în comunicatul federaţiei belgiene

UEFA a recomandat, joi, federaţiilor naţionale să nu declare încheiate competiţiile interne din cauza pandemiei de coronavirus, aşa cum intenţionează să facă liga profesionistă din Belgia.

Într-o scrisoare adresată asociaţiilor naţionale, UEFA se declară încrezătoare privind reluarea meciurilor de fotbal în lunile următoare, în condiţiile fixate de autorităţi şi consideră că toate deciziile de a abandona competiţiile naţionale în acest stadiu sunt premature şi nejustificate, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:35
Nu vor juca în FCSB - Rapid! Pierderi importante pentru cele două cluburi, înainte de derby-ul din Superliga
Nu vor juca în FCSB - Rapid!  Pierderi importante pentru cele două cluburi, înainte de derby-ul din Superliga
11:59
Șocați de Dacia Hipster FOTO. Străinii, lăsați cu gura căscată: „Românii sunt înaintea tuturor!”
Șocați de Dacia Hipster FOTO. Străinii, lăsați cu gura căscată: „Românii sunt înaintea tuturor!”
12:55
Leipzig cu poantele, Real cu punctele 😄 Nemții au pierdut pe teren, dar au făcut show pe X cu autoironie și glume la adresa adversarilor
Leipzig cu poantele, Real cu punctele 😄 Nemții au pierdut pe teren, dar au făcut  show pe X cu autoironie și glume la adresa adversarilor
13:04
147 de vinovați! Federația Turcă a decis sancțiunile pentru oficialii implicați în pariuri
147 de vinovați!  Federația Turcă a decis sancțiunile pentru oficialii implicați în pariuri
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

VIDEO | Sufrageriile și dormitoarele distruse în care privesc zilnic vecinii bucureștenilor rămași fără case după explozia blocului din Rahova. Demolarea blocului continuă
B365