Un singur cuvânt - Reacția lui Roger Federer după anularea turneului de la Wimbledon

Un singur cuvânt - Reacția lui Roger Federer după anularea turneului de la Wimbledon

​​Roger Federer s-a declarat "devastat" de vestea privind anularea turneului de la Wimbledondin cauza pandemieide coronavirus. Elvețianul, operat la genunchiul piciorului drept în luna februarie, spera să revină pe teren la Grand Slam-ul londonez.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Nu există GIF pentru lucrurile pe care le simt", a fost mesajul transmis de Federer.

În septembrie 2019, Fedex a declarat că speră să mai participe la încă o ediție a Grand Slam-ului londonez. "În interiorul meu, am decis că vreau să joc până la Wimbledon. Acum însă sunt destul de ocupat ca să am o părere și în legătură cu Tokyo (n.r. Jocurile Olimpice au fost, de asemenea, amânate)", spunea Federer, ale cărui planuri au fost date peste cap din cauza coronavirusului.

Roger Federer (38 de ani) a câștigat de opt ori turneul de la Wimbledon: 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012 și 2017. Anul trecut, Fedex a ratat două mingi de meci în finala disputată împotriva lui Novak Djokovic (meciul a durat aproape cinci ore).

Fedex va trebui să amâne și mai mult revenirea pe terenul de tenis. ATP şi WTA au anunţat, miercuri, suspendarea turneelor până la 13 iulie. Astfel, au fost anulate turneele de la ‘s-Hertogenbosch, Stuttgart, London-Queen’s, Halle, Mallorca, Eastbourne, Nottingham, Birmingham, Berlin, şi Bad Homburg.

Roger Federer, rugat să își amâne retragerea

Jannik Sinner (18 ani, 73 ATP) l-a rugat pe Federer să mai joace cel puțin încă un an pentru a avea ocazia să își întâlnească idolul pe iarbă. Italianul a debutat la Wimbledon în 2019, dar a fost eliminat în primul tur de australianul Alex Bolt.

"I-am trimis un mesaj lui Roger ", a declarat Sinner pentru Gazzetta dello Sport.

"Să îl înving pe Federer la Wimbledon a fost mereu visul meu. Sper să pot juca pe terenul central într-o zi, încă nu mi-am descoperit valoarea pe iarbă", a mai spus Sinner.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:20
Hagi a făcut curățenie! Șase titulari din meciul cu Bosnia, out din lotul pentru duelul din Polonia. Cum arată lista
Hagi a făcut curățenie! Șase titulari din meciul cu Bosnia, out din lotul pentru duelul din Polonia. Cum arată lista
14:22
„A fost Maradona al Carpaților, nu?” Selecționerul Poloniei, despre Hagi pentru GOLAZO.ro. „Am văzut ce a făcut. Eu și el trebuie să ne descurcăm cu presiunea”
„A fost Maradona al Carpaților, nu?”  Selecționerul Poloniei, despre Hagi pentru GOLAZO.ro. „Am văzut ce a făcut. Eu și el trebuie să ne descurcăm cu presiunea”
12:52
„Dacă se află, sunt terminat” Scandal uriaș în Franța: omul de încredere al naționalei, pus sub acuzare! E un apropiat al lui Mbappe și al altor vedete
„Dacă se află, sunt terminat”  Scandal uriaș în Franța: omul de încredere al naționalei, pus sub acuzare! E un apropiat al lui Mbappe și al altor vedete
12:49
Criză de proporții în arbitraj Acuzații de incompetență și note modificate la examenele CCA. Augustus Constantin: „Știm despre ce e vorba”
Criză de proporții în arbitraj Acuzații de incompetență și note modificate la examenele CCA. Augustus Constantin: „Știm despre ce e vorba”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Top stiri
Care e primul lucru public pe care l-a făcut Siegfried Mureșan după ce Guvernul pe care l-a propus a picat spectaculos la vot
B365
30.09
Care e primul lucru public pe care l-a făcut Siegfried Mureșan după ce Guvernul pe care l-a propus a picat spectaculos la vot
Citește mai mult
Care e primul lucru public pe care l-a făcut Siegfried Mureșan după ce Guvernul pe care l-a propus a picat spectaculos la vot