Vicepreședintele echipei Gaziantep FK, surprins de plecarea lui Marius Șumudică în România

Vicepreședintele echipei Gaziantep FK, surprins de plecarea lui Marius Șumudică în România

​Vicepreşedintele clubului Gaziantep FK, Mahsun Altunkaya, a precizat, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al grupării, că a aflat cu surprindere de plecarea tehnicianului Marius Şumudică în România cu un avion privat, în contextul discuţiilor din ultimele zile cu antrenorul român, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

“Am aflat cu mare suprindere că Marius Şumudică şi staful său au închiriat un avion privat şi au plecat în ţara lor, România, vineri noapte. Consiliul nostru de conducere, considerând mereu sănătatea o prioritate, se va reuni zilele următoare pentru a discuta tot ce s-a întâmplat şi va continua să prezinte informări opiniei publice”, se arată la finalul comunicatului.

Pe site-ul grupării din Gaziantep, Altunkaya menţionează că după decizia de suspendare a campionatului Turciei, la 18 martie a avut o întrevedere cu Şumudică, în care au discutat despre cum poate trece clubul de această perioadă. Tehnicianul ar fi spus atunci că susţine conducerea clubului în deciziile pe care aceasta le va lua.

“Apoi, domnul Şumudică a precizat că va face o şedinţă cu jucătorii noştri şi la această şedinţă le va aminti celor care vor pleca în străinătate de seriozitatea situaţiei, putând să se ajungă şi la rezilierea contractelor. Consiliul de conducere va continua să facă paşii necesari, considerând primordială sănătatea oamenilor în această perioadă de izolare. Aş vrea să se ştie că am trimis la jucătorii care au dorit să facă sport acasă aparate de fitness de la baza noastră sportivă. În plus, toţi profesioniştii din club şi echipa medicală ţin permanent legătura cu jucătorii noştri şi familiile lor. Jucătorii noştri îşi continuă pregătirile acasă, conform programului care li s-a dat”, a precizat oficialul clubului turc.

Tehnicianul Marius Şumudică, de la Gaziantep Gazişehir, a plecat de urgenţă, vineri noapte, din Turcia, după ce numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a crescut.

"La forma gravă de pneumonie pe care am avut-o de sărbători cred că riscam mult prea mult. Eu am mai spus în glumă că am fost primul care a avut coronavirus, dar în ultima vreme nu mai sunt sigur că a fost o glumă. Ce puteam să facem? În hotelul în care stăteam, unul cu 600 de camere, mai eram doar noi cinci. Au şi închis aripa unde eram şi trebuia să ne mutăm.

85 la sută din personal rămăsese acasă... Cum să rămân? Mă rog la Dumnezeu ca totul să fie sub control în Turcia, să se treacă peste asta şi să ne putem reapuca de fotbal. Le-am şi spus că sunt gata să mă întorc, nici nu mi-am luat toate lucrurile de acolo. S-au supărat, îi înţeleg pe de-o parte, dar cred că şi noi trebuie să fim înţeleşi. Mai ales că nimic nu este sigur, nu se ştie când se vor relua antrenamentele. Prima dată au zis că marţi, apoi că joi, iar federaţia încă nu a luat o decizie... Se amâna din trei în trei zile.

Programul făcut de Şumudică prevede liber pentru jucători până pe 1 aprilie, în condiţiile în care primul scenariu e să începem pe 17 aprilie. Sunt gata să mă întorc şi să ne batem pentru a termina în primele 10 echipe", a declarat Şumudică la revenirea în România, potrivit digisport.ro.

Marius Şumudică este antrenor la Gaziantep Gazişehir, unde joacă Alin Toşca şi Alexandru Maxim. În Turcia mai joacă Florin Andone, legitimat la Galatasaray, portarul Silviu Lung jr. şi fundaşul Cristian Săpunaru la Kayserispor.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:12
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
12:38
Ce a pățit Olaru FOTO. GOLAZO.ro a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după accidentarea din Europa League
Ce a pățit Olaru FOTO. GOLAZO.ro a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după accidentarea din Europa League
12:54
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
12:18
„O prostie!” VIDEO. Daniel Pancu, iritat înainte de FCSB - Rapid: „Asta chiar e o știre wow”
„O prostie!” VIDEO. Daniel Pancu, iritat înainte de  FCSB - Rapid: „Asta chiar e o știre wow”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
13:12
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Citește mai mult
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Superliga
12:54
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Citește mai mult
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

VIDEO | Ciprian Ciucu descrie cum vede transformat Magheru: "Mult mai verde, mai atractiv, mai mai efervescent: cu afaceri, magazine, restaurante, viață culturală"
B365
22.10