​VIDEO Karim Benzema, 201 goluri în tricoul Realului, după ce madrilenii au trecut cu 5-0 de Viktoria Plzen

​Real Madrid a trecut fără probleme de Viktoria Plzen, scor 5-0, după ce a dominat clar întreaga partidă disputată în Cehia. Santiago Solari ajunge la trei victorii în tot atâtea partide pe banca tehnică a madrilenilor. Karim Benzema a deschis scorul, ajungând astfel la 200 de goluri (a avut nevoie de 429 de meciuri) pentru Los Blancos.

HotNews.roFoto: Hotnews

Aici poți afla toate rezultatele înregistrate miercuri în grupele Champions League.

Casemiro a dublat avantajul oaspeților, în timp ce Karim a mai reușit un gol și a dus scorul la 3-0. Gareth Bale avea să stabilească rezultatul pauzei (4-0), iar Toni Kroos a închis tabela în minutul 67.

Sergio Ramos trebuia să fie eliminat în minutul 13, după ce l-a lovit cu cotul pe Milan Havel, însă fundașul spaniol a scăpat neavertizat.

Aceasta a fost a patra victorie la o diferență de cel puțin cinci goluri în deplasările făcute de Real Madrid în Champions League. Madrilenii au mai reușit această performanță împotriva lui Galatasaray (6-1), versus Schalke (6-1) și împotriva lui APOEL Nicosia (6-0).

Santiago Solari are un debut perfect pe banca Realului. Acesta a câștigat toate partidele în care s-a aflat la conducerea madrilenilor, echipa sa marcând 11 goluri și terminând meciurile fără gol primit.

Vezi aici un rezumat extins al partidei dintre Viktoria Plzen și Real Madrid.

Grupa G:

TSKA Moscova - AS Roma 1-2 (Sigurdsson 50' / Manolas 4', Pellegrini 59')

Viktoria Plzen - Real Madrid 0-5 (Benzema 21', 37', Casemiro 23', Bale 40', Kroos 67')

Clasament:

1. Real Madrid (10-2) 9

2. AS Roma (10-4) 9

3. TSKA Moscova (4-7) 4

4. Viktoria Plzen (3-14) 1

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:52
Theodor Jumătate Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

22:58
Chivu, discurs dur A răbufnit la conferință: „Nu sunt arogant!” Ce a spus despre ieșirea de la pauza meciului cu Bologna

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Top stiri
Poate rata FCSB - Rapid  Îngrijorare în privința unui titular:  „S-ar putea să aibă fractură”
Superliga
20.10

Citește mai mult

„Am mers în vestiar”  Răzvan Burleanu i-a  decis viitorul lui Gică Hagi,  după parcursul de coșmar al României în Liga Națiunilor
Nationala

Noul stadion Dinamo, pas important    VIDEO.  Ce s-a întâmplat azi pe  șantierul din „Ștefan cel Mare”

FOTO | "Cum știe o pasăre încotro să zboare?" Un copil întreabă, Muzeul Antipa spune marile secrete ale micilor zburătoare migratoare, care ajung la destinații fără GPS
B365
19.10