Virgiliu Postolachi a fost transferat de LOSC Lille, vicecampioana Franței

Virgiliu Postolachi a fost transferat de LOSC Lille, vicecampioana Franței

​LOSC Lille a anunțat, joi, transferul lui Virgiliu Postolachi (19 ani), de la Paris Saint-Germain. Atacantul născut la Edineț, în Republica Moldova, dar care a dobândit cetățenia română în 2018, a semnat un contract valabil până în 2023 cu vicecampioana Franței, informează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

La două zile după ce a înscris un gol pentru prima echipă a lui Paris Saint-Germain, marți, în meciul amical cu Dynamo Dresda, scor 6-1, Lille a decis să îl achiziționeze pe Postolachi, despre care oficialii clubului au avut numai cuvinte de laudă.

Clubul a anunțat că, pentru moment, Postolachi va evolua la echipa secundă, care se află în liga a patra franceză. În funcție de performanțele sale, atacantul poate promova la echipa din Ligue 1.

"Virgiliu este un jucător foarte interesant și am avut oportunitatea de a-l aduce. Este un număr 9 special, cu calități de marcator. Muncește foarte mult, poate să creeze dezechilibru în defensive și are profilul unui jucător care de obicei necesită multă experiență. Antrenorii noștri îl vor ajuta să crească. Este încă tânăr și mai poate progresa mult, având astfel șansa de a promova la prima echipă", a declarat Marc Ingla, directorul general al clubului francez.

Virgiliu Postolachi a devenit cetăţean român în septembrie 2018. Fotbalistul este eligibil pentru echipele naţionale ale României. În vârstă de 19 ani, atacantul moldovean a refuzat să evolueze pentru Moldova şi Franţa, manifestându-şi intenţia pentru a juca în prima reprezentativă a ţării noastre.

S-ar putea să te mai intereseze și:

VIDEO Dynamo Dresda - PSG 1-6 / Postolachi, gol de senzație cu călcâiul la patru minute de la intrarea pe teren

VIDEO PSG - Atletico Madrid 3-2 / Moldoveanul Virgiliu Postolachi a marcat golul victoriei parizienilor

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:52
Theodor Jumătate Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
Theodor Jumătate Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
22:58
Chivu, discurs dur A răbufnit la conferință: „Nu sunt arogant!” Ce a spus despre ieșirea de la pauza meciului cu Bologna
Chivu, discurs dur A răbufnit la conferință: „Nu sunt arogant!” Ce a spus despre ieșirea de la pauza meciului cu Bologna
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Top stiri
Poate rata FCSB - Rapid  Îngrijorare în privința unui titular:  „S-ar putea să aibă fractură”
Superliga
20.10
Poate rata FCSB - Rapid Îngrijorare în privința unui titular: „S-ar putea să aibă fractură”
Citește mai mult
Poate rata FCSB - Rapid Îngrijorare în privința unui titular: „S-ar putea să aibă fractură”
„Am mers în vestiar”  Răzvan Burleanu i-a  decis viitorul lui Gică Hagi,  după parcursul de coșmar al României în Liga Națiunilor
Nationala

Noul stadion Dinamo, pas important    VIDEO.  Ce s-a întâmplat azi pe  șantierul din „Ștefan cel Mare”

Ce ignoră PMB și Ciprian Ciucu în criza șobolanilor din București. Când zbiară la cetățeni că hrănesc porumbei, se luptă cu Bunuțu', cu Mary Poppins și cu trilioane de poze din Piața San Marco
B365
19.10