Selecţionata României s-a calificat, marţi seara, în sferturile de finală ale Campionatul Mondial de volei feminin Under-18 din Egipt, după ce a învins formaţia Turciei cu scorul de 3-0 (25-18, 25-16, 25-20), la Cairo, în optimi, scrie Agerpres.
HotNews.roFoto: Hotnews
Cele mai bune jucătoare ale echipei României au fost şi de această dată Alexia Căruţaşu, cu 13 puncte, şi Francesca Alupei, 11 puncte.
De la învinse s-au evidenţiat Hanife Nur Ozaydinli şi Aleyna Gocmen, cu 8 puncte fiecare.
În sferturi, România va înfrunta puternica formaţie a Chinei, pe 12 septembrie (13:30), la Ismailia.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro