Wimbledon: Liam Broady vs. Casper Ruud - Favoritul gazdelor caută surpriza

Liam Broady - Casper Ruud, meci contând pentru turul al doilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, este programat, joi, 6 iulie, de la ora 13:00, la All England Lawn Tennis and Croquet Club (competiţia este transmisă de Eurosport 1, Eurosport 2 şi Eurosport App).

Tenis de campFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Liam Broady porneşte ca outsider în faţa lui Casper Ruud, într-una dintre cele mai aşteptate partide ale zilei de pe tabloul masculin de la Wimbledon 2023.

Turneul de la Wimbledon are premii totale în valoare de 44,7 milioane lire sterline, aceasta fiind ediţia a 136-a la masculin (deţinătorul trofeului este Novak Djokovic) şi ediţia a 129-a la feminin (deţinătoarea trofeului este Elena Rybakina).

Liam Broady (Marea Britanie, 29 de ani, nr. 142 ATP) nu a reuşit să-şi atingă potenţialul anunţat de o carieră impresionantă la juniori (finale la simplu la Wimbledon şi US Open, campion la dublu la Wimbledon şi Australian Open).

Britanicul n-a reuşit până acum nici măcar să intre în top 100, iar anul trecut a ajuns în turul al treilea la Wimbledon, acesta fiind cel mai bun rezultat al carierei sale la un turneu de Grand Slam.

Totuşi, Liam Broady este englez şi va avea publicul de partea sa, fiind şi mult mai experimentat pe iarbă faţă de Casper Ruud (76 de meciuri profesioniste pe gazon, faţă de numai 10 ale adverasarului).

În primul tur la Wimbledon, Liam Broady a trecut de Constant Lestienne (nr. 74 ATP), scor 6-1, 6-3, 7-5.

Casper Ruud (Norvegia, 24 de ani, nr. 4 ATP) are zece titluri cucerite la nivel ATP World Tour şi a jucat trei finale de Grand Slam, toate pierdute, una la US Open (2022) şi două la Roland Garros (2022, 2023).

De altfel, după finala de la Paris, Casper Ruud a mai disputat un sigur meci, pe iarbă, demonstrativ, scor 2-6, 7-6, 10-3 cu Alexei Popyrin, (nr. 93 ATP), la Hurlingham.

Este pentru al doilea an consecutiv în care norvegianul nu a jucat nici un meci oficial înainte de Wimbledon, preferând să-şi ia vacanţă după cele câteva luni ale sezonului pe zgură.

Casper Ruud este prezent pentru a cincea ediţie consecutivă pe iarba londoneză, dar niciodată n-a reuşit să treaca de turul al doilea.

În primul tur de la Wimbledon 2023, Casper Ruud a trecut de Laurent Lokolo (nr. 199 ATP), scor 6-1, 5-7, 6-4, 6-3.

Liam Broady şi Casper Ruud nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul ATP.

Superbet oferă cota 3,20 pentru pronosticul Exact Seturi 4: patru seturi, indiferent de câştigător, în meciul Liam Broady - Casper Ruud.

Liam Broady vs. Casper Ruud Exact Seturi 4
Cotă 3,20

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365
09.11