WTA Nottingham: Monica Niculescu, eliminată în primul tur

​Jucătoarea Monica Niculescu, locul 144 WTA, a fost eliminată, miercuri, în primul tur al turneului de la Nottingham, cu premii de 250.000 de dolari, informează News.ro.

Monica NiculescuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Niculescu a fost învinsă de sportiva germană Tatjana Maria, numărul 56 mondial şi cap de serie 9, scor 6-1, 3-6, 7-6 (3). Meciul a durat două ore şi cinci minute.

Tot miercuri, Elena-Gabriela Ruse, locul 211 WTA, venită din calificări, a acces în optimi trecând în primul tur de favorita 10, rusoaica Evghenia Rodina, numărul 76 mondial, scor 6-3, 6-3. În faza următoare, ea o va întâlni pe Viktorija Golubic (Elveţia, 85 WTA).

Cele două românce se află şi pe tabloul de dublu. Ele vor juca în runda inaugurală cu echipa Sharon Fichman/Miyu Kato (Canada/Japonia).

Premiul pentru participarea în primul tur la simplu este de 2.100 de dolari şi un punct, iar cel pentru optimi este de 3.400 de dolari şi 30 de puncte.

La dublu, pentru participarea în primul tur se acordă 960 de dolari şi un punct. Dacă se vor califica în faza următoare (sferturi), Niculescu şi Ruse vor primi 1.820 de dolari şi 60 de puncte.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Cea mai mare amendă de la Roland Garros!  Sancțiune drastică primită de jucătorul care a făcut   remarci sexiste  la adresa unei arbitre de scaun
Tenis
01.06

Citește mai mult

Cesiuni de 1 milion de euro     Petrolul   a „amanetat” o parte din drepturile TV pentru sezonul viitor » Cine sunt beneficiarii
Superliga

Hermannstadt a retrogradat!   FC Voluntari produce surpriza și   revine în Liga 1 , după două sezoane petrecute  în eșalonul secund
Superliga
01.06
Hermannstadt a retrogradat! FC Voluntari produce surpriza și revine în Liga 1, după două sezoane petrecute în eșalonul secund
Citește mai mult
Hermannstadt a retrogradat! FC Voluntari produce surpriza și revine în Liga 1 , după două sezoane petrecute în eșalonul secund
Acuzate de discriminare    Naomi Osaka și Taylor Townsend   au organizat o cină doar cu jucători de culoare: „Dintr-odată pare să fie o problemă”

Știri ultima oră
23:35
„Ea m-a ajutat de sus ...” Povestea emoționantă a lui Florin Pârvu. Interviu cu lacrimi în ochi după ce a promovat cu FC Voluntari

23:10
„Simulare crasă” FOTO: Verdictul specialistului după cele două penalty-uri acordate în FC Voluntari - Hermannstadt: „Nu se dă la nivel înalt”

23:47
„Să le fie rușine!” Dorinel Munteanu l-a făcut praf pe Kovacs: „Am crezut în el!” + atac și la conducerea lui Hermannstadt

23:22
Campionii retrogradărilor Dorinel Munteanu și 6 jucători de la Hermannstadt, contraperformanțe incredibile

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Vremea Soranei a ajuns din urmă timpul!

Cristian Tudor Popescu: Vremea Soranei a ajuns din urmă timpul!

A învins PSG. A învins fotbalul, chiar și la penaltyuri

Theodor Jumătate: A învins PSG. A învins fotbalul, chiar și la penaltyuri

Lucescu are dreptate și după moarte

Dan Udrea: Lucescu are dreptate și după moarte

Arad salvator la București

Cristian Geambașu: Arad salvator la București

Oficial, deci fals

Cristian Tudor Popescu: Oficial, deci fals

Mărgici

Radu Naum: Mărgici

Radu Naum: Mărgici
Finala în care Rațiu a jucat ca împotriva Turciei. Total aerian!

Theodor Jumătate: Finala în care Rațiu a jucat ca împotriva Turciei. Total aerian!

Ce l-a șocat pe Șucu la Rapid

Dan Udrea: Ce l-a șocat pe Șucu la Rapid

Dan Udrea: Ce <span>l-a</span> șocat pe Șucu la Rapid
Parisul te vrea prost, mon cher!

Cristian Geambașu: Parisul te vrea prost, mon cher!

Inteligența artificială vs.  inteligența emoțională

Silviu Tudor Samuilă: Inteligența artificială vs. inteligența emoțională

Putin la paralele inegale

Cristian Tudor Popescu: Putin la paralele inegale

Mungiu n-a șutat la poartă

Cristian Geambașu: Mungiu n-a șutat la poartă

Cristian Geambașu: Mungiu <span>n-a</span> șutat la poartă
Răscoala bogaților

Cristian Geambașu: Răscoala bogaților

Cristian Geambașu: Răscoala bogaților
FRF, LPF, nu vă pute „domnul” rahat?

Dan Udrea: FRF, LPF, nu vă pute „domnul” rahat?

Au creat Europa League pentru EL: Unai Emery

Theodor Jumătate: Au creat Europa League pentru EL: Unai Emery

Obraznicii

Cristian Geambașu: Obraznicii

Cristian Geambașu: Obraznicii
Cine a sunat pentru Moruțan?

Dan Udrea: Cine a sunat pentru Moruțan?

Dan Udrea: Cine a sunat pentru Moruțan?
Formula fericirii

Radu Naum: Formula fericirii

Radu Naum: Formula fericirii
O scenă sfidătoare într-o seară memorabilă

Dan Udrea: O scenă sfidătoare într-o seară memorabilă

Dan Udrea: O scenă sfidătoare <span>într-o</span> seară memorabilă
Arsenal e campioana Angliei. Nu a fotbalului

Theodor Jumătate: Arsenal e campioana Angliei. Nu a fotbalului

Top stiri
Actul semnat de  Mara și CFR     Datorie de peste 200.000 de euro   garantată cu transferurile a 5 jucători » Care sunt aceștia
Superliga
01.06
Actul semnat de Mara și CFR Datorie de peste 200.000 de euro garantată cu transferurile a 5 jucători » Care sunt aceștia
Citește mai mult
Actul semnat de  Mara și CFR  Datorie de peste 200.000 de euro  garantată cu transferurile a 5 jucători » Care sunt aceștia
Ea a ajutat-o pe Sorana Cîrstea  Românca a vorbit despre unul dintre oamenii-cheie în progresul ei:   „A făcut minuni cu mine”

Ici c'est Paris    VIDEO+FOTO.   Starurile lui PSG au adus cele   două trofee Champions League  la Roland Garros: „Primul e istoric, al doilea e legendar! Vom mai aduce unul”
Liga Campionilor

Noi modificări de trafic pentru lucrările la Magistrala de metrou M6 - stația Aeroport Băneasa. Se schimbă circulația în zona intersecției DN1 – Bd. Aerogării pentru 7 luni
B365
29.05

 Mondial pentru somnambuli! 60% din meciurile turneului final vor &icirc;ncepe cel mai devreme la miezul nopții. SONDAJ Cine va lua trofeul?
Sondaj
02.06

Mondial pentru somnambuli! 60% din meciurile turneului final vor începe cel mai devreme la miezul nopții. SONDAJ Cine va lua trofeul?

Cine va câștiga CM 2026?

Spania %
Franța %
Argentina %
Brazilia %
Anglia %
Alta %