WTA Stuttgart: Petra Kvitova, în finală după o victorie în trei seturi cu Kiki Bertens

Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, favorita numărul 3, s-a calificat în finala turneului WTA de la Stuttgart, dotat cu premii totale în valoare de 886.077 dolari, învingând-o în trei seturi, 7-6 (7/3), 3-6, 6-1, pe olandeza Kiki Bertens, cap de serie numărul 6, sâmbătă, într-o partidă din penultimul act al acestei competiţii, scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Kvitova se va lupta duminică pentru trofeu cu estonianca Anett Kontaveit, numărul 8 pe lista favoritelor, care a profitat de abandonul japonezei Naomi Osaka, liderul clasamentului mondial, victima unei leziuni musculare în zona abdominală.

Osaka, învingătoare în Openul Australiei în acest sezon, şi-a asigurat menţinerea în fruntea ierarhiei tenisului feminin, în ciuda acestui forfait.

În vârstă de 29 ani, Petra Kvitova are în palmares 26 de titluri WTA, în timp ce Anett Kontaveit (23 ani) a obţinut până acum un singur trofeu în circuitul profesionist, la s'Hertogenbosch (Olanda), în 2017.

Începând de luni, Kvitova va urca pe poziţia a doua a clasamentului WTA, urmând să facă rocadă cu românca Simona Halep, care va coborî pe locul al treilea.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
CM 2026  Surpriză uriașă:   Capul Verde e în „șaisprezecimi”!  Mai sunt doar 4 locuri » Știm primele 9 meciuri din faza eliminatorie
Campionatul Mondial
08:32

Citește mai mult

Popovici, în finală și la 100m liber  David,   calificare fără emoții la Settecolli  » Când îl înfruntă din nou pe brazilianul care i-a suflat aurul la 50m liber
Înot
12:56

CM 2026 sfidează sondajele și stereotipurile    Va spăla Cupa Mondială imaginea SUA?  » De ce atmosfera de pe străzi contrazice ostilitatea lui Trump
Campionatul Mondial
14:39

Vozinha a închis dezbaterea soccer vs. football  Necunoscut la startul Mondialului,   portarul Capului Verde  i-a șocat pe americani! E peste toate vedetele lor
Campionatul Mondial
15:40

Știri ultima oră
18:49
Dezastru pentru Verstappen FOTO. Cvadruplul campion mondial, accident în calificările Marelui Premiu al Austriei

18:58
Amenințarea acestui Mondial Record de autogoluri la CM 2026. Care este cauza

17:53
Ce se întâmplă cu noul stadion Dinamo Explicații după întreruperea lucrărilor: „Fără probleme”

18:15
Denis Alibec a semnat Titular și căpitan în primul meci

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Provocarea lui Dembele: cine vrea Balonul meu de Aur?

Theodor Jumătate: Provocarea lui Dembele: cine vrea Balonul meu de Aur?

O victorie a lui Boc

Cristian Geambașu: O victorie a lui Boc

Cristian Geambașu: O victorie a lui Boc
Dacă noi suntem zidul galben, ar fi trebuit să vedeți cum arată vijelia galbenă!

Dan Udrea: Dacă noi suntem zidul galben, ar fi trebuit să vedeți cum arată vijelia galbenă!

Convertirea la Messianism

Convertirea la Messianism

: Convertirea la Messianism
Această Brazilie, acest Neymar

Cristian Geambașu: Această Brazilie, acest Neymar

Ridicolul domn Infantino și minciuna cu jucătorii

Theodor Jumătate: Ridicolul domn Infantino și minciuna cu jucătorii

Pauză de hidratare

Cristian Geambașu: Pauză de hidratare

Cristian Geambașu: Pauză de hidratare
Cursa spre rai a lui Diego

Silviu Tudor Samuilă: Cursa spre rai a lui Diego

Acum nu-l mai vreți plecat pe Ronaldo?

Theodor Jumătate: Acum nu-l mai vreți plecat pe Ronaldo?

Theodor Jumătate: Acum <span>nu-l</span> mai vreți plecat pe Ronaldo?
Nu-l mai lăsați pe Messi să bată penaltyuri. D10S are tot fotbalul

Theodor Jumătate: Nu-l mai lăsați pe Messi să bată penaltyuri. D10S are tot fotbalul

Theodor Jumătate: <span>Nu-l</span> mai lăsați pe Messi să bată penaltyuri. D10S are tot fotbalul
Povești cu Messi și Ronaldo: elixirul tinereții sau doping?

Dan Udrea: Povești cu Messi și Ronaldo: elixirul tinereții sau doping?

FIFA și Infantino trebuie și aplaudați:  cea mai bună dintre reguli

Dan Udrea: FIFA și Infantino trebuie și aplaudați: cea mai bună dintre reguli

Șocanta Turcia: eliminată după 61 de șuturi și zero goluri!

Theodor Jumătate: Șocanta Turcia: eliminată după 61 de șuturi și zero goluri!

Forza Kovacs, vinci per noi!

Dan Udrea: Forza Kovacs, vinci per noi!

Dan Udrea: Forza Kovacs, vinci per noi!
Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Theodor Jumătate: Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni,  Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului <span>s-a</span> întors!
Lumea te vrea ignorant!

Cristian Geambașu: Lumea te vrea ignorant!

Mondialul în care nimeni nu mai are  nimic garantat

Theodor Jumătate: Mondialul în care nimeni nu mai are nimic garantat

Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Dan Udrea: Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Theodor Jumătate: Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Top stiri
La câțiva centimetri de calificare    FOTO.  Iran e neînvinsă, dar poate pleca acasă după un   gol anulat în prelungiri!  Explicația deciziei care a stârnit polemici
Campionatul Mondial
12:14

Joao Paulo scrie istorie  Vedeta FCSB e în 16-imile Mondialului! Ce star va înfrunta după ce   l-a anihilat pe Yamal
Campionatul Mondial
09:45

Îngropați de legendă    FOTO.  Uruguay e out de la Mondial!   Muslera, record de gafe  și o scenă incredibilă în vestiar. Ce s-a întâmplat la pauză cu Spania
Campionatul Mondial
09:36

Răspuns uimitor. Am întrebat și am aflat direct de la sursă cu ce sunt spălate străzile din București
B365
26.06