Zinedine Zidane:  Vreau sa ajung presedintele Realului

Retras din activitate in anul 2006, Zinedine Zidane a marturisit ca isi doreste sa ajunga intr-o zi presedintele galacticilor, functie ocupata momentan de Florentino Perez. Fostul decar al Cocosilor Galici se bucura ca a fost eliminat dupa incidentul cu Materazzi si spune ca lumea a fost prea rea cu Henry dupa hentul comis in barajul cu Irlanda.

"Unul dintre obiectivele mele pentru urmatoarea perioada este sa ajung intr-o zi presedinte la Real Madrid, fiind astfel succesorul lui Florentino Perez", a declarat Zidane, citat de AS.

Fostul international francez s-a declarat multumit de faptul ca a fost eliminat in finala Cupei Mondiale din 2006 (dupa ce l-a lovit cu capul in piept pe Materazzi), Zizou precizand ca nu ar fi putut suporta ideea ca ar fi ramas pe teren in pofida gestului sau condamnabil.

''Eliminarea mea a fost un lucru foarte bun. A fost bine ca Gianluigi Buffon i-a semnalat arbitrului ceea ce facusem. Nu stiu cum as fi trait cu aceasta povara daca Franta ar fi cucerit titlul mondial si eu as fi ramas pe gazon", a precizat Zidane.

Fostul mijlocas al celor de la Juventus si Real Madrid ii ia apararea lui Thierry Henry dupa hentul comis impotriva Irlandei, in barajul pentru Cupa Mondiala de Fotbal, fiind de parere ca oamenii te iubesc numai cand ridici trofee, dar nu si atunci cand gresesti.

''Multi oameni din afara fotbalului te iubesc numai cand ridici trofee si te parasesc atunci cand lucrurile nu merg bine. Sunt sigur ca Henry nu a fost mandru de gestul sau'', a concluzionat Zidane.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:12
Situație bizară la CFR Cluj Cordea a dispărut! Întrebat de ce nu joacă, Șumudică a șocat

19:00
LIVE Petrolul - CFR Cluj, în etapa #14 din Superliga » Programul complet al rundei

19:41
Ca la noi, la nimeni! FOTO. Suprafața de joc de pe „Ilie Oană”, dezastruoasă! » Au vopsit liniile înainte de meciul cu CFR!

18:32
„Dă, bă borfașule, titlurile înapoi!” VIDEO cu dialogul viral. Marian Ceaușescu, față în față cu jucătorul din echipa retrogradată pentru blaturi

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Top stiri
„Îl invidiezi pe Chivu?”  Întrebarea care l-a pus în dificultate pe  Ruben Amorim.  Răspunsul portughezului
Campionate
13:55
„Îl invidiezi pe Chivu?” Întrebarea care l-a pus în dificultate pe Ruben Amorim. Răspunsul portughezului
Citește mai mult

Diana Șucu, atac la Pancu?  Mesajul lung transmis după  declarațiile antrenorului  despre Andrei Șucu
Superliga
14:02

CFR Cluj, bună de plată  Doi jucători dați afară după intrarea în insolvență au obținut  despăgubiri de peste 100.000 de euro
Superliga
09:01

Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim
B365
30.10