AS Monaco: Vadim Vasilyev, eliberat din funcţiile de vicepreşedinte şi de director general

Preşedintele AS Monaco, Dmitri Rybolovlev, a anunţat, joi, eliberarea lui Vadim Vasilyev din funcţiile de vicepreşedinte şi de director general, transmite News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

“În cei şase ani în care Vadim Vasilyev a muncit la AS Monaco, am parcurs împreună o cale lungă. Am obţinut numeroase succese: echipa noastră a urcat pe podiumul Ligue 1 de cinci ori, pentru prima dată în 17 ani clubul a câştigat campionatul Franţei şi a ajuns în semifinalele Champions League. Totuşi, anul trecut s-au comis greşeli importante, ceea ce a dus la cele mai proaste rezultate sportive din ultimii şapte ani. Recent, m-am implicat activ pentru gestionarea şi reglarea problemelor clubului. Am luat decizii dificile, dar necesare după părerea mea. Am ţinut să îl sun personal pe Leonardo Jardim şi să îi cer iertare pentru greşeala comisă în luna octombrie. I-am cerut să revină la club pentru a conduce echipa şi am validat toate propunerile cu privire la venirea de jucători în perioada de mercato de iarnă. Este momentul schimbărilor. Şi aceste schimbări nu afectează doar lotul, ci şi conducerea. Am luat o decizie foarte dificilă pentru mine, aceea de a-l elibera pe Vadim Vasilyev din funcţiile de vicepreşedinte şi de director general al clubului. Îi sunt recunoscător pentru ce a făcut pentru club şi îi urez toate cele bune în viitor”, se arată într-un comunicat semnat de Rybolovlev.

Preşedintele grupării din Ligue 1 a precizat că la 22 februarie va prezenta Consiliului de Administraţie un nou candidat pentru postul eliberat de Vasilyev.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:58
Imagini șocante din Turcia VIDEO. Bătaie în toată regula după Galatasaray - Fenerbahce: „Zgârie și trag de păr ca femeile!”

10:55
„Sunt pregătit!” Adrian Mutu, lângă Hagi la FRF: „Știu condițiile de acolo”

10:36
Camerele au surprins totul! FOTO+VIDEO. Ce au făcut Mbappe și Yamal în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur

11:40
Internetul nu i-a iertat FOTO. Cele mai bune meme-uri după Gala Balonului de Aur 2026. Lamine Yamal și Kylian Mbappe, în centrul ironiilor

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Top stiri
FCSB - Rapid vs El Clasico!  Cine a câștigat  bătălia audiențelor TV  și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Superliga
26.10

Citește mai mult

Meme-uri, ediția El Clasico   FOTO.  Cele mai tari glume după  Barcelona - Real Madrid:  „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Campionate

Stadionul trebuie modificat!  Echipa din Liga 1,  constrânsă de FRF:  „Nu mi se pare corect! Am primit termen de un an”

FOTO | De unde vine numele cartierului Berceni. Când legenda cu husari și groful Bercsényi dă nas în nas cu povestea bărcarilor, strângătorii de taxe
B365
03:00