Baschetbalist din NBA, arestat pentru că a sechestrat, lovit și strangulat o femeie

Jabari Bird (24 de ani), jucător de baschet la Boston Celtics, a fost arestat după ce a agresat şi sechestrat o femeie. Informaţia a fost confirmată inclusiv de echipa lui Bird, după dezvăluirile făcute de presa din Statele Unite ale Americii, relatează Mediafax.

Jabari BirdFoto: espn.com

"Celtics deplânge actele de violenţă conjugală sub toate formele şi este profund deranjat de acuzaţiile care îl vizează pe Jabari Bird. Conform reglementărilor privind violenţele conjugale, acest dosar este de acum înainte în mâinile NBA şi nu ale echipei. Celtics va ajuta NBA şi autorităţile în ancheta lor, fără a face alte comentarii", e mesajul clubului.

Primele informaţii vorbesc despre faptul că femeia care a trăit clipe de coşmar ar fi, de fapt, iubita lui Bird, dar, oricum, faptele sportivului sunt de o gravitate ieşită din comun. Când ele au ieşit la suprafaţă, Bird a făcut un pas în spate şi şi-a cerut scuze familiei, clubului din Boston, conducerii NBA, dar şi fanilor şi coechipierilor. Poliţia americană a decis să-l elibereze în schimbul unei cauţiuni de 100.000 de euro.

Conform USA Today, Bird ar fi lovit-o, ar fi strâns-o de gât şi ar fi sechestrat-o în apartamentul baschetabalistului. Pusă în faţa unei situaţii limită, tânără nu a putut scăpa decât după ce Bird a adormit, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost drumul până la un comisariat de poliţie, unde a depus o plângere pe numele baschetabalistului american.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:16
„Nu e nimic făcut pe ascuns” Ionuț Radu se apără după ce a fost acuzat că refuză naționala: „E șocant să constat asta”

22:47
Nucleul EURO 2024, tot mai subțire ANALIZĂ. Hagi, la minimul mandatului: doar 10 jucători de la EURO 2024 pentru dubla cu Polonia și Bosnia

22:43
Criză la gigantul Gyor Campioana Ungariei ar avea mari probleme financiare! Ce le-ar fi cerut jucătoarelor + prima reacție

23:13
„Nu mi se pare normal” Șumudică i-a dat replica lui Pancu: „Ce să fac, să-i pregătesc echipa?”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Maria, "Regina Grădinăreasă". După război, speranța și credința i-au venit din crăițe și calendule. "Flori peste tot, în grădini, în case, în spitale, în fiecare colț de stradă"
B365