Ciclism: Chris Froome a câștigat Turul Italiei

Rutierul britanic Chris Froome (Sky), cvadruplu câştigător al Turului Franţei, s-a impus pentru prima oară în cariera sa în Turul ciclist al Italiei, duminică, la Roma, după ce anul trecut a ieşit învingător şi în Turul Spaniei, transmite Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Froome este primul britanic care câştigă Il Giro în cele 101 de ediţii ale acestei curse, el devansându-i în clasamentul final, pe olandezul Tom Dumoulin, învingătorul de anul trecut, cu 46 secunde, şi pe columbianul Miguel Angel Lopez, cu 4 min 57 sec.

Etapa a 21-a, ultima, care a fost programată în circuit la Roma a fost neutralizată pe ultimii 80 de km ai săi, victoria revenind irlandezului Sam Bennett, la a treia victorie de etapă la aceasta ediţie, în 2 h 50 min 49 pe 115 km, urmat în clasament de italianul Elia Viviani şi de luxemburghezul Jempy Drucker.

Froome, care face obiectul unei proceduri pentru un rezultat ''anormal'' la un control antidopinnd în Turul Spaniei, a participat pentru a treia oară în Il Giro, după opt ani de absenţă.

Dacă nu va fi sancţionat în La Vuelta, britanicul va deveni unul dintre cei trei ciclişti din istoria care a reuşit să câştige toate cele trei mari tururi consecutiv, Le Tour, La Vuelta şi Il Giro, în ordine, după legendarii Eddy Merckx şi Bernard Hinault.

Înaintea lui, şase ciclişti (Anquetil, Gimondi, Merckx, Hinault, Contador, Nibali) au reuşit să îşi treacă în palmares cele trei tururi.

Froome, care are 33 de ani, a câştigat două etape în Turul Italiei, pe vârful Muntelui Zoncolan (etapa a 14-a) şi după o evadare solitară de 80 km pe şoseaua spre Bardonecchia (etapa a 19-a), după care a preluat tricoul roz de la compatriotul său Simon Yates.

În ultima etapă, rutierii au invocat probleme de securitate şi au obţinut neutralizarea timpilor înaintea ultimelor şapte tururi de circuit.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:44
„Cireșarii”, baza uitată de statul român! FOTO+VIDEO. Terenuri distruse, tribune în paragină și o investiție de milioane rămasă doar pe hârtie

20:14
FCSB poate pierde o sumă uriașă Becali a făcut în direct toate calculele: „Nu e de mine și cu asta basta”

19:14
Stanciu, replică pentru Hagi FOTO. Ce a postat căpitanul naționalei după „săgețile” lansate de selecționer

18:18
Cristian Geambașu Naționala care îi cam încurcă

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
11:36

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate
13:59

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi
09:50

FOTO | Maria, "Regina Grădinăreasă". După război, speranța și credința i-au venit din crăițe și calendule. "Flori peste tot, în grădini, în case, în spitale, în fiecare colț de stradă"
B365
04:00