Cristina Neagu analizează duelul cu Gyor: "Nu cred că este sperietoarea din alte sezoane. CSM Bucureşti poate să învingă orice echipă din lume într-o zi bună"

Cristina Neagu analizează duelul cu Gyor: "Nu cred că este sperietoarea din alte sezoane. CSM Bucureşti poate să învingă orice echipă din lume într-o zi bună"

Tragerea la sorți i-a scos-o în cale CSM-ului pe Gyor, campioana Europei, cele două echipe urmând să se dueleze în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin. Cristina Neagu, jucătoarea campioanei României, a analizat confruntarea cu formația din Ungaria, fiind de părere că Gyor nu mai este sperietoarea din alte sezoane, iar CSM București, aflată într-o zi bună, poate învinge orice echipa din lume.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am început pregătirea imediat după cel de-al doilea meci cu Metz. Ştim toţi cine e Gyor, actuala campioană a Europei, joacă din nou acasă cu 10.000 de oameni în spate, însă încercăm să ne pregătim cât putem de bine pentru că ne dorim foarte tare să ajungem să jucăm finala", a spus Cristina Neagu, potrivit News.ro.

CSM București, capabilă să învingă orice echipă din lume

"Scorul pleacă de la 0-0, nu cred că Gyor este sperietoarea din alte sezoane. Şi noi am avut urcuşuri dar şi coborâşuri, din păcate, însă ştim că într-o zi bună CSM Bucureşti poate să învingă orice echipă din lume. Îmi doresc să câştig titlul cu o echipă din România şi şansele sunt foarte mari de vreme ce mergem la Final Four".

Atmosfera din tribune - un avantaj pentru Gyor

"Practic, sunt două meciuri ce ne despart de trofeul Ligii Campionilor. Însă sunt două meciuri infernale, trebuie să jucăm excelent şi să avem şi un pic de noroc pentru a câştiga trofeul. Atmosfera va fi un avantaj pentru Gyor, un avantaj pe care din păcate îl au în fiecare an, însă avem şi noi suporterii noştri şi sperăm să vină în număr cât mai mare la Budapesta, pentru că avem nevoie de ei", a afirmat Neagu.

Per Johansson a schimbat atmosfera în cadrul echipei

"Per (n.r. antrenorul Per Johansson) a schimbat atmosfera din echipă, e normal ca atunci când se schimbă antrenorul să se provoace un anumit şoc, dar nu trebuie uitat că Helle Thomsen ne-a dus până în sferturi. Pentru noi nu mai contează acum, noi încercăm să pregătim cât putem de bine să încercăm să câştigăm împotriva lui Gyor şi să ne luptăm pentru trofeu", a precizat jucătoarea campioanei României.

Despre programul din Final Four: "Sper ca în viitor să se joace cu o zi de pauză"

"De fiecare dată Gyor joacă primele în semifinale, indiferent de sezon. Este un avantaj dacă te califici în finală, pentru că sunt mai multe ore de recuperare. Este extrem de greu să joci două zile la rând, eu sper din tot sufletul ca federaţia europeană să ia măsuri în acest sens în viitor şi să se joace cu o zi de pauză pentru că e foarte greu mai ales pentru jucătoarele care sunt pe teren 60 de minute. Eu nu am avut nicio preferinţă la tragerea la sorţi şi feeling-ul meu era că o să picăm cu Gyor. Pare cel mai echilibrat Final Four, acum să vedem ce va fi în acel weekend".

Nu vede accidentările din cadrul echipei ungare ca pe un avantaj

"Accidentările din echipa lor nu cred că ne ajută foarte mult, pentru că au şi alte jucătoare foarte bune. Eu îl cunosc foarte bine pe Ambros (n.r. Ambros Martin, antrenorul lui Gyor), este un antrenor foarte bun, un om al detaliilor şi sunt convinsă că va pregăti meciul foarte bine şi le vorbeşte fetelor la modul la care nu trebuie să se gândească cine lipseşte din echipă, ci cum să joace cât mai bine împotriva noastră. Au şi câteva minusuri, cu siguranţă, faptul că nu au o stângace, mai sunt şi altele pe care le analizăm şi încercăm să profităm de ele", a mai spus Cristina Neagu.

CSM Bucureşti va întâlni deţinătoarea Ligii Campionilor, Gyor, iar Rostov-Don pe HC Vardar în semifinalele Ligii Campionilor, la Turneul Final Four de la Budapesta. Meciurile de la Turneul Final Four, programat la Budapesta în 12-13 mai, vor avea loc de la aceleaşi ore, 16.15 şi 19.00, doar ordinea acestora urmând a fi stabilită.

Gyor ETO este antrenată de Ambros Martin, selecţionerul României, care va părăsi campioana Ungariei după acest sezon.

CSM Bucureşti s-a calificat Turneul Final Four al Ligii Campionilor, după ce a eliminat formaţia franceză Metz Handball, cu 34-21 şi 20-27. Gyor a trecut de Buducnost, cu 30-28 şi 26-20, HC Vardar a eliminat pe FC Midtjylland, cu 32-25 şi 24-23, iar Rostov-Don a trecut de FTC Budapesta, cu 32-22 şi 31-29.

CSM Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală de pe locul 3 în grupa principală I, după următoarele rezultate: 28-22 şi 24-28 cu Gyor, 31-26 şi 29-24 cu FC Midtjylland, 22-22 şi 24-25 cu Rostov-Don.

Obiectivul campioanei României în actuala stagiune a fost calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor, la care a mai participat de două ori consecutiv.

În 2016, CSM Bucureşti a cucerit trofeul, iar anul trecut a încheiat cu medaliile de bronz, aflându-se acum la a treia participare consecutivă la Turneul Final Four, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:33
Bătuți și amenințați cu cuțitul! Detalii terifiante din jaful asupra lui Donnarumma. Iubita sa era însărcinată: „M-au tras de păr și m-au lovit”
Bătuți și amenințați cu cuțitul! Detalii terifiante din jaful asupra lui Donnarumma. Iubita sa era însărcinată: „M-au tras de păr și m-au lovit”
12:06
Toto Dumitrescu, condamnat definitiv Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu după accidentul din 2025
Toto Dumitrescu, condamnat definitiv Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu după accidentul din 2025
12:58
Olise, scump la vorbă 😂 VIDEO. A făcut spectacol pe teren și l-a „driblat” pe reporter la interviu. Imaginile au devenit virale
Olise, scump la vorbă 😂 VIDEO. A făcut spectacol pe teren și l-a „driblat” pe reporter la interviu. Imaginile au devenit virale
11:24
Blocaj la transferul lui Ianis Hagi Ce vrea să facă Maccabi Tel Aviv în ultimele zile de mercato în Israel
Blocaj la transferul lui Ianis Hagi Ce vrea să facă Maccabi Tel Aviv în ultimele zile de mercato în Israel
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion
Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Top stiri
Toto Dumitrescu, condamnat definitiv  Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu după  accidentul din 2025
Diverse
12:06
Toto Dumitrescu, condamnat definitiv Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu după accidentul din 2025
Citește mai mult
Toto Dumitrescu, condamnat definitiv Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu după accidentul din 2025
Edi Iordănescu a spus „nu”   De ce a refuzat fostul selecționer un contract de  1,2 milioane de euro  pe an
Campionate
10:19

Suedia, fără un om important cu România   Stâlpul apărării  nu și-a revenit după accidentarea de la Mondiale
Nationala
09:00

Detalii dramatice ale incidentului de la metrou, care a blocat dimineață circulația pe M1. "La Ștefan cel Mare, o  tânără a coborât pe șine, s-a așezat în fața trenului și a fost lovită"
B365
10.09