EURO 2020: Câți spectatori străini vor fi prezenți la meciurile de pe Arena Națională

EURO 2020: Câți spectatori străini vor fi prezenți la meciurile de pe Arena Națională

Peste 60 la sută din cei 13.000 de spectatori aşteptaţi să urmărească din tribune fiecare meci din Grupa C de pe Arena Naţională vor fi străini, a anunțat, joi, Florin Şari, managerul de proiect din partea FRF, potrivit News.ro.

Euro 2020, Arena NationalaFoto: frf.ro

"Dacă ne referim la străinii pe care îi luăm în considerare, ponderea celor care vor veni la cele trei meciuri din grupe este de peste 60 la sută. Din cele aproximativ 13.000 de locuri avute la dispoziţie de noi pentru spectatori, în jur de 60 la sută până la 65 la sută la meciurile din faza grupelor sunt cetăţeni străini.

Şi dintre românii deţinători de bilete avem cote importante de non-bucureşteni, adică locuitori ai Braşovului, ai Constanţei...

O altă informaţie pe care o deţinem este că la meciul din optimile de finală se inversează proporţiile, există un foarte mare interes al românilor pentru meci, interes care ne-a fundamentat solicitarea de creştere a capaciăţii. Este un foaret mare interes, iar Bucureştiul va avea de beneficiat", a declarat Florin Şari.

Managerul de comunicare al FRF, Răzvan Mitroi, promite o experienţă sigură din punct de vedere sanitar pentru spectatorii care vor asista la meciurile de la Bucureşti.

"Suntem gata să începem Euro 2020. Suntem foarte pregătiţi să oferim o experienţă sigură spectatorilor. Avem regulile impuse de guvern, dar şi de noi, şi de UEFA, în sensul că fiecare persoană care va intra pe stadion va fi verificată dacă este imunizată împotriva Covid, dacă nu este, va putea să facă un test rapid la una dintre cele 21 de clinici din Bucureşti. Toată lumea va intra într-un mediu sigur şi riscul de îmbolnăvire va fi practic zero", a spus Mitroi.

Cea mai spectaculoasă realizare de la Arena Naţională este, în opinia lui Mitroi, centrul de transmisiuni TV.

"Mie, cel mai spectaculos aici mi s-a părut centrul de transmisiuni TV. Este pe inel aici, are dimensiunile unui teren de fotbal, lucrează 200 de oameni acolo, care vor asigura o transmisie cu 36 de camere.

Vom avea şi elicopter din care se va filma, avem camere mobile cu care se vor filma momentele din jurul arenei, va fi o producţie foarte specială, având în vedere că publicul nu are acces în măsura în care ne-am fi dorit, atunci partea de televiziune încearcă să înlocuiască experienţele pe care le-ar fi avut spectatorii.

Semnalul captat cu cele 36 de camere se va transmite la Amsterdam, unde este centrul Euro de transmisiuni TV, se transmite prin două fibre optice, una prin nordul Europei, una prin sudul Europei, una este back-up la cealaltă, iar al doilea back-up este un van cu satelit care poate să transmită semnalul", a explicat el.

Răzvan Mitroi a adăugat că toate cele 13.000 de locuri disponibile pentru fiecare meci din grupă vor fi ocupate.

"Cele 25 la sută sunt vândute clar, la toate meciurile. Au mai fost puse în vânzare acum câteva zile cred la nivel de 10-20 de bilete, care erau nişte resturi şi renunţări de ultim moment, dar 25 la sută sunt vândute clar. Au fost 60-70 la sută la unele meciuri, la altele de 70-80 la sută vândute încă din 2019 şi a fost tragere la sorţi prin care au rămas în stadion doar 25 la sută", a spus el.

Şi Alexandru Cândea, manager operaţional, spune că stadionul este pregătit şi îi va surprinde pe spectatori: "Stadionul este pregătit, o să fiţi aproape şocaţi când o să vedeţi cum arată în interior şi cum s-a transformat pentru acest eveniment festiv."

Managerul stadionului din partea UEFA pe perioada turneului final, Taraz Mukovoz, s-a declarat mulţumit de nivelul de pregătire înaintea Euro 2020 la Bucureşti.

"Suntem pe calea cea bună în ceea ce priveşte pregătirile, suntem mulţumiţi de nivelul în care suntem acum privind Arena Naţională. Stadionul s-a transformat, arată complet diferit şi vom fi foarte fericiţi să vă urăm bun venit la meciurile de la Euro.

Nu dau procente (n.r. - privind gradul de pregătire înaintea primului meci). Aş vrea să spunem că suntem mulţumiţi de nivelul general de pregătire. Multă muncă a fost depusă de echipa UEFA, de echipa locală de organizare şi de toţi reprezentanţii oraşului", a declarat Taras Mukovoz.

Programul partidelor de pe Arena Naţională este următorul:

Grupa C

Duminică, 13 iunie 2021, ora 19:00 Austria – Macedonia de Nord;

Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00 Ucraina – Macedonia de Nord;

Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00 Ucraina – Austria;

Optime de finală

Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00 1F – 3A/B/C.

Celelalte trei partide din această grupă, din care mai face parte Olanda, vor avea loc la Amsterdam.

Citește și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:30
Campos, conferință ciudată Dinamo e pe locul 1, dar antrenorul a venit cu discursul pe foaie: „Nu ne batem la titlu!”
Campos, conferință ciudată Dinamo e pe locul 1, dar antrenorul a venit cu discursul pe foaie: „Nu ne batem la titlu!”
14:34
Prima surpriză pregătită de Zidane Cine e atacantul de 26 de ani convocat pe lista preliminara a Franței
Prima surpriză pregătită de Zidane Cine e atacantul de 26 de ani convocat pe lista preliminara a Franței
13:29
Cât va câștiga de fapt Muhar Detalii despre contractul mijlocașului la FCSB » Suma la care a r fi renunțat pentru a pleca de la CFR Cluj
Cât va câștiga de fapt Muhar Detalii despre contractul mijlocașului la FCSB » Suma la care a r fi renunțat pentru a pleca de la CFR Cluj
12:02
„Rolul nostru e să-l susținem pe Kovacs” Burleanu a ieșit în apărarea arbitrului, după derby. Comisia de Disciplină se va autosesiza în privința lui Gigi Becali
„Rolul nostru e să-l susținem pe Kovacs” Burleanu a ieșit în apărarea arbitrului, după derby. Comisia de Disciplină se va autosesiza în privința lui Gigi Becali
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion
Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Top stiri
A defilat în fața lui Putin   Victor Ponta  a purtat tricolorul la Jocurile Mondiale ale Nomazilor: „Nu am avut nicio întâlnire cu oficiali ruși”
Diverse
10:57
A defilat în fața lui Putin Victor Ponta a purtat tricolorul la Jocurile Mondiale ale Nomazilor: „Nu am avut nicio întâlnire cu oficiali ruși”
Citește mai mult
A defilat în fața lui Putin Victor Ponta a purtat tricolorul la Jocurile Mondiale ale Nomazilor: „Nu am avut nicio întâlnire cu oficiali ruși”
Gata să plece de la Dinamo   Karamoko  ar fi acceptat oferta! De ce transferul se mai poate face doar azi
Superliga
10:08

„Vrea să ia titlul cu Steaua”  Becali nu i-a găsit înlocuitor lui Baciu, dar a anunțat deja  antrenorul FCSB din 2027
Superliga
09:50

Mesaj matinal al unui bucureștean pentru primarul Ciucu, din stația STB de la Apusului. "De-asta ne urcăm în mașini! S-aveți o zi...."
B365
09.09