Europa League: Getafe refuză deplasarea la Milano de teama coronavirusului

Europa League: Getafe refuză deplasarea la Milano de teama coronavirusului

Getafe refuză să facă deplasarea la Milano (zona afectată de coronavirus), unde ar trebui să o înfrunte pe Inter, în prima manșă a optimilor Europa League. Meciul era programat joi, de la ora 22:00.

GetafeFoto: getafecf.com

Chiar dacă meciul dintre Inter Milano și Getafe s-ar juca fără spectatori, președintele Angel Torres refuză să își lase echipa să călătorească în Italia, de teama coronavirusului.

"Le-am cerut celor de la UEFA să găsească o alternativă, pentru că nu vrem să jucăm la Milano. Nu vrem să mergem în mijlocul coronavirusului, nu avem nevoie de așa ceva.

Dacă va trebui să pierdem această dublă prin neprezentare, o vom face. Nu vrem să ne asumăm vreun risc. Nu ne face plăcere acest aspect, dar dacă este nevoie, o vom face.

Mi-a fost spus să cer un permis special pentru a avea voie să călătorim în Italia, dar nu am de gând să fac așa ceva. Nu vom merge într-un loc unde nu vrem să mergem.

Am vorbit cu oficialii lui Inter, care au recunoscut că nu ar fi potrivit să facem această deplasare. Getafe nu va zbura. Nu mergem în Italia. Meciul trebuie ori mutat de acolo, ori amânat. Cel mai corect ar fi să fie amânat", au fost cuvintele președintelui de la Getafe, potrivit Digi Sport.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
07:15
Silviu Tudor Samuilă Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Silviu Tudor Samuilă Nu mai este vina lui Mircea Sandu
22:44
„Mă atacă un preș federal?!” Cornel Dinu a măturat cu consilierul lui Burleanu: „Servilism!” » De unde a plecat conflictul
„Mă atacă un preș federal?!” Cornel Dinu a măturat cu consilierul lui Burleanu: „Servilism!” » De unde a plecat conflictul
21:12
Hagi = Lucescu „Regele” și Il Luce, strategii diferite, planuri eșuate și aceeași concluzie: „Eu sunt vinovat!”
Hagi = Lucescu „Regele” și Il Luce,  strategii diferite, planuri eșuate și aceeași concluzie: „Eu sunt vinovat!”
22:40
Lovitură pentru Manchester City! Comunicatul Premier League: contracte „fictive” pentru ascunderea a peste 1 miliard de euro! + prima reacție a „cetățenilor”
Lovitură pentru Manchester City!  Comunicatul Premier League: contracte „fictive” pentru ascunderea a  peste 1 miliard de euro! + prima reacție a „cetățenilor”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Top stiri
„Ce-ai făcut?!”   VIDEO.  Leclerc  a divulgat secretul Ferrari  la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Formula 1
28.09
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Citește mai mult
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Decizia luată de Cîrstea   Ce a transmis Sorana despre accidentare, înainte de  turneul de la Beijing 
Tenis

Liga Națiunilor   Italia a făcut spectacol  în Turcia. Victorie la limită pentru Franța + Suedia, maximum de puncte în grupa României
Liga Națiunilor

VIDEO | Camere video de supraveghere, montate și pe Pasajul Basarab. PMB:  Poliția Locală S6 se uită non stop prin cei 3.000 de ochi ai lui Big Brother
B365
29.09