- Federația Argentiniană de Fotbal (AFA) va face apel la TAS pentru a contesta decizia FIFA de a respinge apelurile împotriva sancțiunilor aplicate atât organizației, cât și lui Leandro Paredes (32 de ani).
Mijlocașul a primit o suspendare de 10 meciuri și o amendă de peste 75.000 de euro, în urma incidentelor petrecute după ce Argentina a pierdut finala Cupei Mondiale, scor 0-1, în fața Spaniei.
Pe lângă Paredes, și Nahuel Molina a primit o suspendare de 7 meciuri, plus o amendă de peste 75.000 de euro, dar AFA a precizat că sancțiunea a fost redusă la doar patru meciuri.
Federația Argentiniană de Fotbal, apel la TAS, după sancțiunile primite de FIFA
Federația Argentiniană de Fotbal a fost și ea amendată de FIFA cu 100.000 de euro pentru bannerul politic afișat de jucători la finalul semifinalei câștigate cu 2-1 împotriva Angliei.
După ce forul mondial a decis să mențină sancțiunile, AFA a anunțat că va contesta decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), informează bbc.com.
Ce s-a întâmplat după finala CM 2026
În imaginile surprinse pe stadion, conflictul a pornit de la un schimb de replici și îmbrânceli între Rodri și Nahuel Molina. Cei doi s-au apropiat unul de celălalt, iar situația a degenerat rapid.
Eric Garcia și Borja Iglesias au intervenit imediat, iar în doar câteva secunde în zonă s-au strâns mai mulți jucători ai ambelor echipe.
Leandro Paredes a avut un schimb dur de replici cu Eric Garcia. Ulterior, argentinianul l-a prins pe fundașul Spaniei de gât.
Gavi a intervenit și el, în timp ce Thiago Almada încerca să îi despartă pe cei implicați.
Ulterior, Paredes l-a tras pe Gavi de vesta pe care o purta, iar internaționalul spaniol ajunge la pământ. În timp ce Gavi încearcă să se ridice, lupta dintre cei doi continuă pentru câteva momente, până când Almada și ceilalți jucători reușesc să îi separe.
Membrii staff-urilor ambelor naționale au intrat pe teren pentru a despărți grupurile și a calma spiritele.
Incidentul s-a transformat pentru scurt timp într-o încăierare generală, cu îmbrânceli și confruntări între mai mulți fotbaliști.