George Pușcaș, înaintea meciului cu Franța: "Noi jucăm cu inima, naţionala noastră a câştigat meciurile astea mai mult cu inima decât cu picioarele"

George Puşcaş a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că naţionala de tineret a câştigat primele două meciuri de la Campionatul European “mai mult cu inima decât cu picioarele”, scrie News.ro.

George PuscasFoto: frf.ro

“A fost o victorie mare pentru toată lumea. Ne gândim la meciul cu Franţa, chiar dacă ştim şi vorbeşte lumea că suntem cu un picior în semifinale. Vrem să aşteptăm, să nu ne culcăm pe-o ureche şi să ajungem în semifinale aşa cum se va decide, nu vreau să ne facem calcule, locul doi, locul 1. Suntem la mâna noastră şi nu cred că ar trebui să ne facem griji, ar trebui să mergem de la meci la meci să o facem cum am făcut-o şi ieri. A fost un meci intens cu Anglia, mulţi jucători au acuzat la pauză oboseală. Ne aşteptam că va fi aşa. De la adrenalina pe care am avut-o toată lumea voia să termine meciul pe teren, nimeni nu voia să iasă. Noi jucăm cu inima, naţionala noastră a câştigat meciurile astea mai mult cu inima decât cu picioarele. Unitatea pe care o avem noi şi foamea cu care jucăm meciurile astea… Nu poate să intervină între noi nimeni şi nici o echipă cum este Anglia”, a spus Puşcaş.

El a precizat că este cea mai frumoasă vară a sa şi că meciul cu Anglia a fost cel mai frumos pe care l-a trăit până acum. “Astfel de meciuri adună lumea, adună România. Sunt semne că poate să iasă ceva frumos din această generaţie şi să fie generaţia naţionalei mare care să ducă mai departe aceste bucurii. Ar fi ceva extraordinar să se iasă în stradă, dar mai lăsaţi-ne să trăim visul ăsta puţin. Trebuie gestionat bine meciul cu Franţa. Nu ne rămâne decât să ajungem la meci pregătiţi psihic, fizic, şi dacă e să facem semifinala să nu ne oprim acolo. Să încercăm să ajungem cât mai departe”, a adăugat Puşcaş.

Reprezentativa under 21 a României a învins, vineri, la Cesena, cu scorul de 4-2 (0-0), selecţionata Angliei, în etapa a doua a grupei C de la Campionatul European de tineret. Tricolorii au învins şi în prima etapă, scor 4-1 cu Croaţia, astfel că sunt pe primul loc în clasament, cu şase puncte.

Luni, România va juca ultimul meci din grupă, împotriva Franţei.

Clasament Grupa C:

1. România (8-3) 6 puncte

2. Franța (3-1) 6

3. Anglia (3-6) 0

4. Croația (1-5) 0

Programul grupei C:

18 iunie 2019: România – Croația 4-1, Anglia - Franța 1-2

21 iunie 2019: Anglia – România 2-4, Franța – Croația 1-0

24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:43
„Nu e rasism, ce rasism?” Reghecampf, dialog tensionat cu reporterul GOLAZO.ro » Ce spune despre scandările fanilor

07:30
Cătălin Țepelin Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

23:11
„A relansat campionatul” Jucătorul care l-a impresionat pe Gigi Becali: „Și-a scos banii! Rapid a fost prea slabă”

00:12
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10

Citește mai mult
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”
Citește mai mult
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”
Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!
Superliga
24.10
Inspirația lui Reghecampf! VIDEO. Rezervele alese de antrenorul de la FCSB au întors derby-ul cu Rapid » Patru goluri în 23 de minute!
Citește mai mult
Inspirația lui Reghecampf! VIDEO. Rezervele alese de antrenorul de la FCSB au întors derby-ul cu Rapid » Patru goluri în 23 de minute!
FOTO | Cine erau “mișeii” care cerșeau la Podul Calicilor, bariera care-i ținea departe de București pe nefericiții din mahala. Puntea peste Dâmbovița va fi reconstruită
B365
23.10