Noua țintă a lui Hagi  Farul l-a vândut pentru  2 milioane de euro , dar acum îl vrea înapoi. Fotbalistul stă pe „tușă” de 6 luni
Gică Hagi / Foto: Sport Pictures

Noua țintă a lui Hagi Farul l-a vândut pentru 2 milioane de euro, dar acum îl vrea înapoi. Fotbalistul stă pe „tușă” de 6 luni

• Gică Hagi (59 de ani) își dorește foarte mult să prindă play-off-ul, iar pentru a-și crește șansele încearcă să-l convingă pe Alexi Pitu (22 de ani) să se întoarcă la clubul din Constanța.
• Fotbalistul este liber de contract din vară, după ce Bordeaux a intrat în faliment și a reziliat toate contractele.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Cconsiderat, la un moment dat, drept un jucător de mare viitor al fotbalului românesc, Alexi Pitu a ajuns la șase luni de inactivitate, cu o incertitudine severă în jurul carierei sale.

Mijlocașul s-a despărțit de Bordeaux, apoi, în vară, a refuzat toate ofertele pe care le-a avut. Inclusiv cele din România, de la Farul, Universitatea Craiova sau CFR Cluj.

Montella, pe lista Romei  Clubul italian îl vrea pe selecționerul Turciei.  Clauza  care l-ar putea împiedica să revină în Italia
Citește și

Citește mai mult

Gică Hagi, în negocieri cu Alexi Pitu

Jucătorul chiar s-a antrenat alături de juniorii Farului, la baza din Ovidiu, însă nu a dat curs ofertei lui Gică Hagi.

Totuși, la câteva luni distanță și fără o altă propunere concretă în față, Pitu și Hagi s-au așezat din nou la masa negocierilor, anunță gsp.ro.

Gheorghe Hagi și Alexi Pitu FOTO Colaj GOLAZO.ro Gheorghe Hagi și Alexi Pitu FOTO Colaj GOLAZO.ro
Gheorghe Hagi și Alexi Pitu FOTO Colaj GOLAZO.ro

Sursa citată anunță că, de această dată, sunt șanse mari ca Hagi și Pitu să ajungă la o înțelegere. Fotbalistul a fost văzut, marți, la baza din Ovidiu, ceea ce întărește ideea unei posibile înțelegeri.

Ultimul meci în care a evoluat Alexi Pitu s-a disputat pe 17 mai 2024, Bordeaux - Pau 3-2, când fotbalistul român a bifat ultimele 10 minute.

• Ultima dată titular la Bordeaux: pe 27 aprilie, într-un Laval - Bordeaux 0-1.

Alexi Pitu s-a transferat la Bordeaux în ianuarie 2023, chiar de la Farul, în schimbul a 2 milioane de euro.

Jucătorul român a jucat 44 de meciuri pentru Bordeaux, pentru care a marcat un gol. 700.000 de euro este cota sa de piață, potrivit transfermarkt.ro.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu

Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”

23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365
09.11