CSM București a pierdut disputa de pe teren propriu cu Metz, scor 27-24, din turul sferturilor Ligii Campionilor la handbal feminin.
CSM București - Metz 24-27
CSM București a suferit un eșec pe teren propriu în prima manșă a sferturilor Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a fost învinsă de cea mai titrată echipă din Franța, Metz.
Echipa antrenată de Adi Vasile a fost condusă la pauză la un gol diferență, deși la un moment dat a avut avantaj de două goluri, iar în ultimul sfert, „tigroaicele” au căzut inexplicabil și au cedat terenul franțuzoaicelor.
S-a terminat 27-24 pentru Metz, iar bucureștencele vor avea nevoie de o prestație mai solidă în meciul retur, programat pentru data de 4 mai.
Cea mai bună marcatoare de la CSM București a fost Cristina Neagu, cu 9 reușite.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro