Julian Nagelsmann, performanță istorică la RB Leipzig - Reacția germanului după ce a eliminat-o pe Tottenham

Julian Nagelsmann a reușit o performanță istorică alături de RB Leipzig, formația înființată în 2009 reușind să se califice în premieră în sferturile Champions League. Tehnicianul de 32 de ani este în culmea fericirii și a avut numai cuvinte de laudă pentru elevii săi.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"Sunt incredibil de fericit că ne-am calificat în runda următoare, dar sunt și mai fericit pentru că, în final, această calificare este pe deplin meritată. Am înscris patru goluri, nu am primit niciunul, am fost o echipă mai bună decât Tottenham", a declarat Julian Nagelsmann, antrenorul lui RB Leipzig, potrivit uefa.com.

"Cred că partida de la Londra a fost un pic mai bună decât cea de azi, pentru că am avut un control mai bun asupra mingii când aveam posesia. Nu am pierdut atât de multe mingi. Am întâmpinat probleme în primele cinci minute ale meciului și în primele cinci-zece minute după pauză, dar sunt fericit pentru că suntem o echipă tânăra, nu este întotdeauna perfect, dar în aceste aceste două jocuri importante, am jucat foarte bine", consideră tehnicianul german.

"Suntem o echipă tânără în fazele eliminatorii pentru prima dată, am jucat fără să ne agităm, dar cel mai bun lucru este că echipa s-a concentrat să joace în stilul Leipzig și este foarte important ca în runda următoare să nu se schimbe asta. Nu ne-am adaptat prea mult la jocul lui Tottenham, am jucat în stilul nostru și am făcut-o genial", a precizat antrenorul lui Leipzig.

"Nu ne gândim la viitorii adversari. Suntem încântați să fim în runda următoare și atunci vom vedea cine sunt adversarii noștri. Oricine ar fi, vom încerca să îi învingem. Suntem un grup competitiv de jucători, care vor să treacă în rundă următoare, așa că haideți să vedem ce se întâmplă ", a conchis Nagelsmann.

RB Leipzig a învins-o cu 3-0 pe Tottenham, pe Red Bull Arena, grație golurilor marcate de austriacul Marcel Sabitzer (10' și 21') și suedezul Emil Forsberg (87'). În meciul tur, formația din Bundesliga a câștigat cu 1-0, după un penalty transformat de germanul Timo Wener (58').

În vârstă de 32 de ani, Julian Nagelsmann a dvenit cel mai tânăr antrenor care câștigă o dublă eliminatorie în Champions League.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Dinamo, în doliu  Cine a fost  Constantin Covaciu, decedat în tragicul accident  de la Câmpulung » Val de mesaje de la foștii dinamoviști! Și străinii au reacționat
Superliga
18:26

Citește mai mult

Ultima imagine cu Franco Baresi  Căpitanul lui AC Milan,  cu torța olimpică pe San Siro.  Alături i-a stat Giuseppe Bergomi, rivalul de la Inter devenit sprijin
Campionate
18:44

Revine după 20 de luni!  Starul lui Chelsea poate juca din nou, după ce fusese  suspendat pentru dopaj!  De ce i-a fost redusă pedeapsa uriașă
Campionate
19:51

„Duceți-vă dracului!”   Reacția dură a unui fotbalist spaniol  la adresa guvernului, pe tema celei mai mari crize de migrație din ultimii ani, din Ceuta
Campionate
18:01

Știri ultima oră
23:35
Liga 1, etapa #3 Oțelul a ținut-o în șah pe Dinamo » FC Argeș, victorie chinuită cu Csikszereda

23:12
Campos, „dirijorul” lui Dinamo VIDEO: Tehnicianul „câinilor” a dat indicații fără încetare la Galați și l-a enervat pe arbitrul Găman

23:31
Schimbări în programul Superligii Eliminarea Craiovei din Champions League modifică etapa. Când se joacă Dinamo - Voluntari și Craiova - FC Argeș

22:29
Planul FCSB MM Stoica a anunțat ce urmează după ce Târnovanu a fost scos de patron din primul „11”: „De ce să nu facem asta?”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Infantino ne face o ofertă de nerefuzat

Cătălin Tolontan: Infantino ne face o ofertă de nerefuzat

Libero

Cristian Geambașu: Libero

Cristian Geambașu: Libero
Microuniversul nostru

Silviu Tudor Samuilă: Microuniversul nostru

Tupeul lui Coelho

Cristian Geambașu: Tupeul lui Coelho

Cristian Geambașu: Tupeul lui Coelho
Când Europa ne aprinde lumina, nu mai știm pe unde să ne ascundem! De rușine!

Dan Udrea: Când Europa ne aprinde lumina, nu mai știm pe unde să ne ascundem! De rușine!

Rușii, ilegali doar pe hârtie

Cătălin Țepelin: Rușii, ilegali doar pe hârtie

Până la milioanele de euro, FCSB își joacă astăzi onoarea și sănătatea!

Dan Udrea: Până la milioanele de euro, FCSB își joacă astăzi onoarea și sănătatea!

Ambasadorul  pus pe ignore

Cristian Geambașu: Ambasadorul pus pe ignore

Acest text  vă va obosi și vă va enerva

Dan Udrea: Acest text vă va obosi și vă va enerva

Recital Dinamo, playback Craiova

Cristian Geambașu: Recital Dinamo, playback Craiova

Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori

Dan Udrea: Întâmplare halucinantă cu o mamă gravidă, la un meci de juniori

Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei
Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce <span>mi-a</span> plăcut și ce nu <span>mi-a</span> plăcut la Mondial
Ce mai vinde fotbalul românesc

Cristian Geambașu: Ce mai vinde fotbalul românesc

Mâna întinsă care nu spune o poveste  nu primește pomană!

Dan Udrea: Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!

FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Dan Udrea: FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Theodor Jumătate: Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Dan Udrea: Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Campioana unei mari umanități

Cristian Geambașu: Campioana unei mari umanități

Top stiri
„Am fi murit cu toții”  Mărturie cutremurătoare din spital, după  tragedia de la Dinamo:  „Lângă era o râpă de vreo 20 de metri”
Diverse
18:09

„Situația nu mai poate continua!”  Peluza Nord,   mesaj furios  după rușinea trăită de FCSB: „Așteptăm decizii ferme, nu scuze”
Conference League
15:23

A bătut-o pe FCSB și a semnat cu Dinamo   Al nouălea transfer  rezolvat de „câini” în această vară
Superliga
17:48

Primarul Ciucu anunță începutul unei noi ere în București: "Gata! Profesionalizăm și depolitizăm companiile municipale!". Promite că va pune PMB pe picioare, deși are mandat nedrept de greu
B365
30.07