Ludogoreț va fi pregatită de Pavel Vrba, fostul antrenor al Viktoriei Plzen

Clubul Ludogoreț a anunțat, luni, numirea în funcția de antrenor principal a lui Pavel Vrba, în vârstă de 56 de ani. Formația bulgară spune că a adus "cel mai bun tehnician ceh de la ora actuală", scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pavel Vrba o va părăsi pe Viktoria Plzen, formație la care activa din iulie 2017 și pe care a lăsat-o pe locul secund în Cehia, după 20 de etape, și se va alătura celor de la Ludogoreț, mandatul său urmând să înceapă oficial în luna ianuarie.

"Fostul antrenor de la Viktoria Plzen va ajunge în Bulgaria alături de asistenul Zdenek Becka și antrenorul cu portarii Martin Tichacek. Cei trei vor fi prezentați oficial la Sofia în primele zile din luna inuarie. Stanislav Genchev va deveni secundul lui Vrba", a transmis clubul Ludogoreț.

Pavel Vrba a câștigat patru titluri de campion în Cehia, trei alături de Viktoria Plzen și unul cu Banik Ostrava. În plus, el mai are în palmares o Cupă a Cehiei, tot cu formația din Plzen și o Cupă a Slovaciei, alături de MSK Zilina.

În cariera sa, Vrba a pregătit și naționala Cehiei, în perioada 2014-2016, dar și formația rusă Anzhi, în intervalul iunie 2016-decembrie 2016.

Ludogoreț, club la care evoluează fotbaliștii români Claudiu Keșeru, Dragoș Grigore și Cosmin Moți, se află pe primul loc în Bulgaria, după 20 de etape, cu 48 de puncte. Campioana Bulgariei din ultimele opt ediții o va întâlni pe Inter Milano, în șaisprezecimile de finală ale Europa League, meciurile urmând să aibă loc pe 20 și 27 februarie.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:59
Kovacs, elogiat de Mourinho Portughezul, încântat de român: „Calitate și personalitate extraordinare. Cu el, VAR-ul nu va avea un rol important”

15:07
Fost președinte de club, reținut 24 de ore! Motivul pentru care a ajuns în arestul Poliției + Acuzat, anterior, de fals în acte și amenințat de un alt oficial

14:54
Singurul care-i rezistă lui Chivu Renașterea lui Gattuso cu Lazio: "Nu sunt luat de pe stradă"

13:50
Lipă, dată în judecată! EXCLUSIV. COSR i-a intentat proces fostei campioane olimpice și cere înapoi 492.800 euro! „DNA vrea să-i ridice imunitatea”!

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Top stiri
Istvan Kovacs, ironizat  Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor:  „Să-i pună 5 camere VAR”
Liga Campionilor
19.10
Istvan Kovacs, ironizat Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor: „Să-i pună 5 camere VAR”
Citește mai mult

Vești bune pentru U Craiova  Unul din cei mai importanți jucători ai lui Coelho,  la un pas de revenire!
Superliga

Revine Adrian Mutu?  FRF,  noi detalii despre viitorul selecționer  al României U21: „Orice e posibil”
Nationala

FOTO | "Cum știe o pasăre încotro să zboare?" Un copil întreabă, Muzeul Antipa spune marile secrete ale micilor zburătoare migratoare, care ajung la destinații fără GPS
B365