Novak Djokovic, forfait pentru turneul de la Indian Wells

​Novak Djokovic, locul 1 ATP, nu va participa la turneul de categorie "ATP 1000" de la Indian Wells, care va avea loc între 7 și 17 octombrie, au anunțat organizatorii.

Novak DjokovicFoto: Dave Shopland / Shutterstock Editorial / Profimedia

"Suntem dezamăgiți de faptul că Novak Djokovic nu va putea să ne fie alături la BNP Paribas Open în această toamnă. Sperăm să ne revedem cu el în în luna martie, când va încerca să stabilească un record obținând al șaselea titlu în deșert", a spus Tommy Haas, directorul turneului de la Indian Wells.

În cariera sa, sârbul a câştigat de cinci ori competiția din deșertul californian, în 2008, 2011, 2014, 2015 și 2016. Nole se află la egalitate cu rivalul Roger Federer, care s-a impus în 2004, 2005, 2006, 2012 și 2017.

Novak Djokovic a ratat şansa de a face Marele Slam, adică de a câştiga cele patru turnee de Grand Slam într-un an. Sârbul s-a impus la Australian Open, Wimbledon şi Roland Garros, dar a fost învins în finala de la US Open (4-6, 4-6, 4-6 vs Daniil Medvedev).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Mourinho, protest nemaivăzut Tehnicianul portughez a vrut să-l ridiculizeze pe arbitru! A văzut imediat „galben”
Campionate
29.09

Citește mai mult

Atletico - Real Madrid,  înterupt Jucătorii, trimiși la vestiare! Fanii au aruncat cu obiecte spre jucători
Campionate
00:13

Găsit mort în camera de hotelAndrea Capone, fost jucător la Cagliari, a decedat după ce s-a lovit la cap. Avea 43 de ani

S-a încurcat în scuze Rareș Pop, impresarul-agresor, n-a putut explica de unde avea legitimația cu Oțelul Galați
Liga 1

Pușcaș, în formă Internaționalul român, ,,dublă” de senzație în Turcia
Stranieri

Salariul lui Frenkie De Jong Cât câștigă mijlocașul și cine ia cei mai mulți bani la Barcelona

Fotbalul sufocat de pariuri Un studiu preluat de BBC arată că, în Premier League, numărul de reclame la pariuri aproape s-a triplat față de anul trecut 
Campionate
28.09

Postecoglou, vinovatRadu Drăgușin și colegii săi, sacrificați de antrenor: „Sunt prea expuși”