Paul Pogba și depresia: „Totul a început în perioada cu Jose Mourinho”

​Paul Pogba, mijlocaşul echipei Manchester United, a vorbit într-un interviu pentru Le Figaro despre suferinţa sa din cauza crizelor de depresie pe care le-a avut de-a lungul carierei de jucător. Francezul a menționat că acestea au început atunci când evolua sub „bagheta” lui Jose Mourinho, scrie DPA.

HotNews.roFoto: Hotnews

„M-am confruntat cu depresia la nivel personal, dar nu am vorbit despre asta prea mult. Totul a început în perioada cu Mourinho, când era antrenor la Manchester United.

Te întrebi dacă eşti de vină, pentru că nu ai mai trăit aşa ceva în viaţă. Câteodată nu ştii despre ce este vorba. Pur şi simplu te face să te izolezi, să fii singur, iar acele semne sunt de netăgăduit.

Dacă câştigi mulţi bani, trebuie să fiu mereu fericit? Nu este chiar aşa. Nu suntem supereroi, suntem fiinţe umane” - Paul Pogba pentru Le Figaro.

În vârstă de 28 ani, Paul Pogba a cucerit Cupa Mondială de fotbal în anul 2018, cu selecţionata Franţei, care a învins în finală reprezentativa Croaţiei.

Jucătorul lui Manchester United a fost convocat la lotul Franţei pentru meciurile amicale cu Cote d'Ivoire şi Africa de Sud, programate luna aceasta, scrie Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:16
„Nu e nimic făcut pe ascuns” Ionuț Radu se apără după ce a fost acuzat că refuză naționala: „E șocant să constat asta”

22:47
Nucleul EURO 2024, tot mai subțire ANALIZĂ. Hagi, la minimul mandatului: doar 10 jucători de la EURO 2024 pentru dubla cu Polonia și Bosnia

22:43
Criză la gigantul Gyor Campioana Ungariei ar avea mari probleme financiare! Ce le-ar fi cerut jucătoarelor + prima reacție

23:13
„Nu mi se pare normal” Șumudică i-a dat replica lui Pancu: „Ce să fac, să-i pregătesc echipa?”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Maria, "Regina Grădinăreasă". După război, speranța și credința i-au venit din crăițe și calendule. "Flori peste tot, în grădini, în case, în spitale, în fiecare colț de stradă"
B365