Rogers Cup: Mihaela Buzărnescu, învinsă de Misaki Doi în ultimul tur al calificărilor

Rogers Cup: Mihaela Buzărnescu, învinsă de Misaki Doi în ultimul tur al calificărilor

Mihaela Buzărnescu (58 WTA), favorita numărul 7, a ratat calificaficarea pe tabloul principal la Rogers Cup, fiind învinsă de japoneza Misaki Doi (89 WTA), cap de serie numărul 17, scor 7-6 (1), 7-5, după o oră și 54 de minute de joc.

Mihaela BuzarnescuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

În primul set al confruntării, Buzărnescu a condus cu 5-3 și 5-4, servind pentru câștigarea primului act. Japoneza a reușit break-ul la a doua oportunitate și a egalat scorul. A urmat un game alb pentru Misaki și apoi șansa de închide setul pe serviciul Mihaelei. Românca a anulat mingea de set a adversarei și câștigătoarea a fost decisă la tie-break. După un mini-break al Mihaelei chiar în debutul tie-break-ului, Misaki Doi a controlat autoritar, trecându-și în cont șapte puncte consecutive.

Buzărnescu a avut două game-uri avans și în setul secund, conducând cu 3-1 după ce s-a impus la zero pe serviciul advers. Japoneza a reușit din nou să echilibreze jocul și s-a mers cap la cap cu serviciul până la scorul de 5-5. La 5-4 în favoarea sa, Mihaela a avut două mingi de set pe serviciul niponei, însă aceasta a anulat șansele româncei și apoi a bifat ea break-ul, preluând conducerea (6-5). Buzărnescu a salvat trei mingi de meci, dar a patra a fost cu noroc pentru Misaki Doi, care a obținut calificarea pe tabloul principal de la Rogers Cup.

În primul tur al calificărilor, Buzărnescu s-a impus greu în fața canadiencei Carson Branstine (18 ani, locul 468 WTA), beneficiară a unui wild card, după o oră și 45 de minute de joc. A fost 7-6 (4), 6-3 pentru jucătoarea noastră.

Mihaela Buzărnescu va primi pentru parcursul din calificări 3.270 de dolari şi 20 de puncte.

Anul trecut, Mihaela Buzărnescu a jucat direct pe tabloul principal al competiției din Canada și a abandonat în turul al doilea. Este vorba despre meciul cu Elina Svitolina, în care Mihaela s-a accidentat la gleznă și a părăsit terenul în scaunul cu rotile. Partida a fost întreruptă în decisiv la 6-3, 6-7(5), 4-3 pentru Svitolina.

Accidentarea a ținut-o pe Mihaela departe de tenis aproape două luni, iar după revenire rezultatele au fost dezamăgitoare (a avut nouă înfrângeri consecutive). În actualul sezon, Mihaela Buzarnescu a înregistrat 22 de înfrângeri și doar 10 victorii.

La ediţia din acest an a Rogers Cup, Simona Halep (4 WTA) este singura jucătoare română direct acceptată pe tabloul principal de simplu. Ea are bye în primul tur, urmând să joace în runda a doua cu Kristina Mladenovic (Franţa, locul 49 WTA), beneficiară a unui wild card, sau cu o jucătoare venită din calificări

Turneul de la Toronto face parte din categoria Premier 5, se dispută în perioada 5-11 august pe hard și are premii totale în valoare de $ 2,830,000. Ultima campioană este Simona Halep, în timp ce la dublu s-au impus Demi Schuurs (Olanda)/Ashleigh Barty (Australia).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:01
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”
23:13
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”
22:43
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United  a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș
23:46
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Citește mai mult
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Superliga
23.10
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Citește mai mult
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

BREAKING | Măsuri excepționale în București, în așteptarea verdictului în cazul Călin Georgescu: Judecătorii decid dacă va fi sau nu eliberat din arest preventiv, e nevoie de arbitraj
B365